Reacția lui Grosu la crearea Blocului Dodon-Voronin-Vlah-Tarlev
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a criticat noul Bloc politic format din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul „Viitorul Moldovei”, Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.

Potrivit lui Igor Grosu, „alternativele lui Putin se înmulțesc”, transmite Știri.md.
„Politicieni obosiți, care s-au tot perindat la guvernare și au ținut Moldova în sărăcie și în zona gri, au fost scoși de la naftalină la comanda Kremlinului. De-a lungul anilor, ei au lucrat împotriva Moldovei. Acum vor să captureze iarăși țara noastră după alegeri și s-o dea pe tavă stăpânilor lor”, a scris președintele Parlamentului pe contul său de Facebook.
Totodată, Igor Grosu susține că noul Bloc politic reprezintă un pericol pentru viitorul R. Moldova.
„Ce îi unește pe toți acești politicieni obosiți în frontul Putin? Aceeași sacoșă de bani și același stăpân. Frontul Putin, manifestat în diverse personaje, partide, blocuri, fiecare cu rol prestabilit, chiar dacă ascunși după măști diferite, este un pericol foarte mare pentru viitorul țării noastre.
Noi avem datoria să ținem Moldova pe calea cea dreaptă, s-o ducem înainte în Uniunea Europeană și să ne asigurăm că acasă este pace și dezvoltare”, a conchis liderul PAS, Igor Grosu.
Amintim că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul „Viitorul Moldovei”, Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova au anunțat astăzi formarea unui Bloc politic pentru participarea la alegerile parlamentare din toamnă.