main logo
1996

Plahotniuc, de Ziua Independenței: Mă tem pentru securitatea mea și a familiei

Ex-liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, susține că se află într-un mare pericol, dar va rezista în continuare influenței rusești și va spune lucrurilor pe nume.

Plahotniuc, de Ziua Independenței: Mă tem pentru securitatea familieiFoto: Știri.md

Democratul spune că viața și securitatea sa și a familiei sale este în pericol, de aceea nu se poate afla în Republica Moldova de Ziua Independenței, transmite Știri.md

"Astăzi, nu pot să risc siguranța mea sau a familiei mele și să mă aflu în țară, alături de prieteni și colegi, tocmai pentru că am luptat cu toată fermitatea împotriva celor care au dorit să ocupe și să asuprească Republica Moldova. Această luptă s-a dovedit a fi inegală, adversarii mei au fost prea numeroși și prea puternici, și astăzi regret că, prin diverse tertipuri și trădări, Moldova a fost preluată sub controlul forțelor străine, în mod direct sau prin intermediarii lor politici trădători", a scris Plahotniuc într-o postare pe facebook. 

Totodată, fostul președinte PDM afirmă că datorită faptului că a fost un impediment în calea Rusiei, a fost forțat să plece din țara noastră. „Faptul că m-am opus atâția ani influenței Kremlinului asupra Moldovei a rezultat în consecințe adverse: serviciile speciale rusești au fabricat dosare penale împotriva mea, au organizat o amplă campanie de defăimare politică, au pus în pericol viața mea și securitatea familiei mele. S-a făcut tot posibilul să fie forțată plecarea mea din țara mea iubită, să fiu denigrat fără nicio temelie factologică reală, să-mi fie împiedicată activitatea politică în Moldova. S-a dorit să fiu eliminat și pentru realizarea acestui scop, n-au existat scrupule și jumătăți de măsură”.

Vladimir Plahotniuc susține în continuare că Moldova nu mai poate fi numită țară independentă.

„Moldova nu mai poate fi numită independentă, fiindcă nu există independență atunci când instituțiile statului sunt conduse de lideri politici loiali Moscovei, care sunt și șantajabili, când organele de forță sunt trecute în gestiunea paralelă a serviciilor secrete străine, când Procuratura, CNA, SIS, Armata, Consiliul Suprem de Securitate și altele au o agendă dublă și lucrează sub influența politică rusească. Haideți să le spunem lucrurilor pe numele lor real: În cele două luni de la formarea coaliției ACUM-PSRM, Moldova a devenit mai rusească decât moldovenească. În aceste două luni s-au permis acțiuni de neiertat, acțiuni care sunt nimic mai puțin decât trădare de Patrie”, a spus Plahotniuc. 

Cu toate acestea, Plahotniuc a ținut să amintească că împreună cu Partidul Democrat din Moldova a constituit unicul obstacol serios în fața imperialismului rusesc în Republica Moldova: au stopat propaganda rusească, au declarat demnitari ruși persona non-grata, au transmis note diplomatice de protest, au curmat ingerința serviciilor secrete în treburile politice interne ale țării, au cerut la ONU și au obținut o rezoluție pentru retragerea trupelor rusești din Transnistria.

"De 27 august, vreau să le urez cetățenilor să fie vigilenți și să aprecieze mai întâi de toate acțiunile reale și faptele, nu vorbele și promisiunile. Le doresc să fie din nou la înălțimea celor care au luptat acum trei decenii pentru libertatea țării. 

Iar politicienilor care se află astăzi la guvernare, vreau să le repet o zicală din popor: Obraznicul mănâncă praznicul, dar plătește cu obrazul. Mai devreme sau mai târziu, obrazul vostru nu va mai sta ascuns după puterea străină căreia îi slujiți. Poporul vede și nu iartă", a conchis Vlad Plahotniuc. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării