main logo
897

PL îl promovează pe contracandidatul Maiei Sandu din Europa

Partidul Liberal (PL) a organizat astăzi o conferință de presă la care a fost prezent și contracandidatul Maiei Sandu în circumscripția din Europa de Vest din partea PL.

PL îl promovează pe contracandidatul Maiei Sandu din Europa

„Diaspora merită mai mult”, a spus președintele liberalilor Dorin Chirtoacă. Cei doi au făcut și un apel către forțele pro-europene, transmite Știri.md cu referire la Agora.

Mai exact, liberalii au îndemnat partidele pro-europene să li se alăture, astfel încât să pună presiune asupra guvernării, ca să fie îndeplinite mai multe cerințe. Este vorba despre deschiderea a 50-100 de secții suplimentare în diasporă, permiterea votării în baza pașaportului expirat sau în baza buletinului de identitate, precum și mărirea numărului de persoane care vor activa în ziua alegerilor în secțiile de vot deschise peste hotare.

Dorin Chirtoacă a insistat că a fost tras pe sfoară de cei din blocul ACUM, menționând că „diaspora merită mai mult”. „Dacă dorim meritocrație, cu atât mai mult cei din diasporă trebuie să se regăsească pe circumscripțiile din diasporă și pe listele naționale. Dintr-o parte, Plahotniuc cu Dodon fraudează alegerile prin sistemul mixt și prin tot războiul hibrid pe care l-au declanșat. Pe de altă parte, se vorbește despre meritocrație și lucruri frumoase, dar ele nu se respectă”, a spus acesta.

Prin urmare, liberalii și-au înaintat propriul candidat în circumscripția nr. 50 – Vasile Calmațui, menționând că urmează să vină cu un concurent și pentru circumscripția nr. 51, care cuprinde SUA și Canada.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării