main logo
882

Persoanele vinovate de infracțiuni financiare ar putea să nu poată intra în Moldova

Reprezentanţii mai multor organizaţii obşteşti solicită Parlamentului şi Guvernului Moldovei să adopte "Legea Magniţki", care a fost creată acum 10 ani în SUA şi vizează combaterea fenomenului corupţiei la nivel mondial.

Cine cere adoptarea Legii Magnițki în R. Moldova

Potrivit agenţiei infotag, directorul executiv al IDIS Viitorul, fostul Ambasador al Moldovei în SUA, Igor Munteanu, consideră că, "prin adoptarea acestui act, autorităţile republicii vor demonstra, în practică, aderarea lor la valorile democraţiilor occidentale".

Directorul executiv al "Transparency International-Moldova", Lilia Caraşciuc, a amintit că autorităţile au promis să investigheze furtul miliardului, dar pentru asta nu se face nimic.

"În Moldova de câţiva ani se tot vorbeşte despre miliardul furat din sistemul bancar, dar nu s-a făcut nimic pentru a-i găsi pe cei vinovaţi, deşi îi cunoaştem pe nume. De exemplu, omul de afaceri Ilan Şor. Însă autorităţile fac tot ca să transforme Moldova într-un stat capturat, pentru ca ei să rămână la putere prin orice mijloace. Nu le este ruşine să participe la anumite operaţiuni dubioase de spălare de bani. Printre miliardele de dolari, furaţi din Rusia în 2007-2008, cel puţin $22 mlrd. au trecut prin băncile Moldovei", consideră activista.

Ea a subliniat că la guvernarea ţării se află "o hidră ce se ocupă de spălarea de bani, legalizarea acestora şi investirea în afaceri, cu intimidarea în paralel a activiştilor şi manipularea opiniilor cetăţenilor".

Liderul asociaţiei "WatchDog", Sergiu Tofilat, a comunicat că din lista lui Magniţki fac parte 49 de oficiali din Rusia, iar legea respectivă a fost iniţial ratificată de parlamentele a şase ţări (printre care Marea Britanie, Ţările Baltice).

"Persoana inclusă în listă este pedepsită pe trei criterii: activele şi conturile bancare sunt îngheţate, nu i se permite să intre în ţară, iar proprietatea sa, dacă se află într-un stat care aderă la lege, este confiscată. Este necesar ca şi Parlamentul moldovenesc să-şi arate adevărata faţă şi să se alăture "Legii Magniţki". Vrem ca guvernanţii să nu vorbească prea mult, dar să demonstreze în practică că sprijină standardele occidentale de combatere a corupţiei", a subliniat Tofilat.

Directorul de programe al Centrului pentru Politică şi Reforme, Ştefan Gligor, a amintit că apelul activiştilor este exprimat într-o zi neobişnuită pentru Moldova, când Parlamentul European a adoptat o rezoluţie specială privind situaţia din ţară, recomandând Comisiei Europene să suspende asistenţa financiară acordată Moldovei.

"Credem că toate ramurile puterii din Moldova trebuie să se propuneţe referitor la legea lui Magniţki. Apelăm la partidele care controlează majoritatea parlamentară şi la Guvern. Nu avem nevoie de finanţarea din străinătate a unui lobby care vă ajută să vă promovaţi interesele în ţară şi în afara ei. Nu avem nevoie de 4-5 posturi TV care manipulează opinia publică. Deschideţi-vă ochii", a spus el.

Serghei Magnițki a fost avocat și auditor rus care în anul 2008 a deconspirat scheme de delapidare a sute de milioane de ruble din bugetul public de către funcționari de la diferite structuri de stat, judecători și lideri interlopi. Poliția, în loc să investigheze frauda, l-a acuzat de evaziune fiscală și complotare împotriva statului în favoarea companiei americane de investiții Hermitage Capital Management, pe care o reprezenta ca victimă a schemelor de fraudare. El a murit în închisoare din cauza torturilor și bolilor un an mai târziu. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării