main logo
8964

Perchezițiile de la tipografie. Ceban: Cerem scuze publice de la Poliție

Ion Ceban a venit cu o reacție publică în urma perchezițiilor de la o tipografie, de unde oamenii legii au ridicat buletine de vot pre-ștampilate. El a catalogat aceste acțiuni drept „un raid” și a solicitat scuze publice din partea autorităților.

Perchezițiile de la tipografie. Ceban: Cerem scuze publice de la PolițieFoto: Colaj știri.md

„Ceea ce am văzut astăzi este ca un raid al Poliției și o tentativă de a arăta că niște mișmașuri sunt făcute de Blocul Alternativa. Cum spuneam, Blocul Alternativa este atacat de către PAS, de către guvernare, în fiecare zi, în mod constant și cu determinare”, a menționat Ceban, transmite Știri.md.

Acesta a ținut să menționeze că tipărirea respectivelor buletinelor este legală, fiind vorba despre modele și nu buletine autentice.

Mai mult, el a spus că aceste materiale aveau scopul de a ajuta alegătorii să găsească mai ușor Blocul Alternativa pe buletinul de vot, în ziua alegerilor.

Astăzi am văzut 8 polițiști care au ajuns la o tipografie unde a fost transmis un e-mail oficial, unde este un ordin de plată oficial și unde este un cont spre plată achitat. O nouă minciună marca PAS în deplină complicitate cu organele de stat - Poliția, SIS și multe altele. Despre ce este vorba? Au ridicat de la tipografie 200 de buletine care arată exact așa. Vreau doar să fie foarte clar că sunt buletine model, pe care scrie „model” explicit, pe care sunt datele de ieșire că este publicitate electorală și care urmau să fie prezentate și au fost prezentate în cadrul unor episoade video cum oamenii să fie invitați la vot și nemijlocit cum să găsească Blocul Alternativa în buletinul de vot”, a menționat Ceban.

Astfel, el a subliniat că va contesta acțiunile Poliției și i-a cerut să vină chiar astăzi cu scuze publice.

„Nu este nimic absolut ilegal, așa cum încearcă să invoce Poliția sau oricare alte instituții de stat. Vom contesta și vom ataca în instanța de judecată și cerem scuze public astăzi din partea Poliției, dar și altor organe care se ocupă de aceste mârșăvenii”, a încheiat Ceban.

Amintim că ofițerii Direcției de Poliție Chișinău au descins cu verificări la o tipografie din Capitală, în baza unei informații parvenite de la Serviciul Fiscal de Stat.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat 200 de buletine de vot pe care era aplicată ștampila „VOTAT” în dreptul unui bloc politic antrenat în alegerile parlamentare.

Potrivit Poliției, buletinele au fost tipărite în baza unui contract și erau destinate respectivului bloc politic. Totodată, anchetatorii au stabilit că acestea urmau a fi utilizate în ziua scrutinului electoral prin instituirea unei scheme de tip „carusel”. Metoda presupune introducerea în urnă a unui buletin ștampilat și scoaterea unuia curat, care ulterior este folosit pentru continuarea schemei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării