main logo
1619

Pavel Voicu, despre candidatura sa din partea PSRM la Bălți: Se examinează

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a comentat recentele declarații ale lui Igor Dodon precum că PSRM examinează o posibilă candidatură la funcția de primar la Bălți.

Voicu, despre candidatura sa din partea PSRM la Bălți: Se examinează

„Noi avem un amplu proces de discuţii şi consultări pe interior, inclusiv în contextul funcţiei de primar general al municipiului Bălţi. Dar nu ar fi corect să anticipăm deciziile care se adoptă pe linie de partid şi să venim cu unele declaraţii la temă. Dacă colegii vor decide că eu sunt candidatul potrivit pentru Primăria Bălţi, aceasta va însemna pentru mine o mare onoare, dar şi o mare responsabilitate. Însă, repet: nu e corect să venim cu careva declaraţii certe la această etapă”, a declarat Voicu, transmite Știri.md cu referire la Oficial.md.

Întrebat dacă Maxim Moroșanu ar putea fi candidatul PSRM la alegerile din Bălți, Voicu a declarat că încă nu s-a decis nimic, iar când formațiunea va decide cine va candida pentru Primăria din Bălți, anunțul va fi făcut public.

„PSRM încă nu are un candidat la Primăria capitalei de nord. Că va fi Pavel Voicu, că va fi Maxim Moroşan, că va fi altcineva – la timpul potrivit, partidul va decide, iar decizia va fi comunicată public. Dar ceea ce vă pot spune cu certitudine la moment este că, indiferent cine va fi candidatul, echipa din Bălţi îl va susţine necondiţionat şi va munci pentru un rezultat final frumos. Aşa e şi firesc să fie într-un partid funcţional, bine organizat şi cu o veritabilă democraţie internă”, a spus Pavel Voicu.

Fostul ministru al Afacerilor Interne a menționat că organizația teritorială Bălți a trecut printr-un amplu proces de reorganizare, având în vedere faptul că s-au alăturat mai mulți tineri.

„Acum, organizaţia teritorială Bălţi este una foarte puternică, dacă nu chiar cea mai puternică de când există partidul. OT Bălţi a trecut printr-un amplu proces de reorganizare – inclusiv ni s-au alăturat mai mulţi tineri activi, cunoscuţi nu doar în nordul ţării şi dornici să schimbe lucrurile în bine. Voi aminti şi cu această ocazie că OT Bălţi a PSRM are un nou lider – unul dintre cei mai promiţători tineri politicieni ai momentului, Maxim Moroşan, care e şi un cunoscut activist civic şi care a făcut multe lucruri bune pentru bălţeni”, a mai spus Pavel Voicu.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării