main logo
1054

Opinii: Fenomenul Georgescu s-ar putea repeta și în R. Moldova

Schema prin care Călin Georgescu a fost propulsat pe TikTok ar putea fi folosită și în Republica Moldova, consideră Andrei Curăraru, expert în probleme de securitate în cadrul WatchDog. Asociația a anunțat că a identificat 146 de pagini anonime afiliate oligarhului fugar Ilan Șor prin care acesta plasează reclame politice.

Opinii: Fenomenul Georgescu s-ar putea repeta și în R. MoldovaFoto: Imagine simbol/noi.md

Încă 315 pagini anonime din aceeași rețea sunt în regim „stand-by” – nu-și afișează locația, dar sunt pregătite să ruleze reclame. Analiza cuvintelor cheie folosite pentru numele acestor pagini demonstrează că ele fac parte dintr-o rețea mai largă de cel puțin 2.167 de pagini create automatizat pe Facebook de către Kremlin cu scopul de a influența procesele politice din Republica Moldova și alte state europene, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.

„Noi considerăm că am identificat doar o parte din acest segment. Seamănă foarte mult cu ceea ce a făcut Călin Georgescu pe TikTok, acel val din ultimele săptămâni. Presupunem că ceva de acest tip se va încerca și în Republica Moldova. A fost identificată o parte a aisbergului care nu a fost cea mai bine camuflată. Cel mai degrabă, se pare că este o firmă care gestionează aceste pagini și le pregătește pentru diverse scopuri politice”, a declarat Andrei Curăraru.

„Nu știu dacă instituțiile noastre responsabile, SIS, are instrumentarul necesar pentru a asigura selecția și blocarea acestor profiluri false. Cert este că bătăliile politice se dau pe online nu mai puțin acerb decât în varianta clasică și nu e de neglijat”, a menționat Alexandru Bujoreanu, primarul orașului Leova, copreședinte al Ligii Orașelor și Comunelor (LOC).

„Trebuie să fie întreprinse toate măsurile necesare ca să fie minimalizat efectul acestor pagini false și tot ce fac gruparea Șor și Moscova pentru a deteriora spațiul informațional al Republicii Moldova. Acele pagini așteaptă momentul X ca să fie activate. În realitate ar putea fi mult mai multe. Dacă e să reieșim din analiza fenomenului Georgescu în România, trebuie să înțelegem că acolo, în câteva luni, s-a creat un val informațional care a influențat decisiv preponderența electorală. Același lucru se așteaptă în R. Moldova. 

Trebuie de întreprins toate măsurile, inclusiv tehnice, pentru a limita influența acestor adrese false. În realitate, este foarte puțin probabil că acest atac informațional ar putea fi oprit doar prin măsuri tehnice. Problema e cum se prezintă cealaltă parte a politicului, cât ce credibile sunt programele politice și electorale, pentru că ele vor intra în concurență cu toate aceste fake-uri”, a comentat analistul politic, Anatol Țăranu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării