Opinii: Alegerile vor testa capacitatea forțelor proeuropene de a construi o strategie comună
Alegerile parlamentare ce urmează să aibă loc pe 28 septembrie sunt considerate atât de politicieni, cât și de experții în drept „cele mai importante” din istoria Republicii Moldova. Miza este una majoră: menținerea cursului proeuropean și aderarea la Uniunea Europeană în următorii patru ani sau, dimpotrivă, o eventuală revenire sub influența Federației Ruse.

În timp ce guvernarea și reprezentanții unor partide extraparlamentare vorbesc despre o oportunitate istorică de integrare europeană, opoziția acuză eșecuri interne și folosirea temerilor geopolitice ca instrument electoral. Opiniile au fost exprimate pe 19 iunie la emisiunea „Bună Seara”, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Scrutinul din 28 septembrie reprezintă, de fapt, o alegere istorică pentru care trebuie să o facă cetățenii și de ea va depinde parcursul european al țării, afirmă deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian. El susține că este realist ca, în următorii patru ani, dacă ne vom îndeplini angajamentele asumate, să devenim membri deplini ai Uniunii Europene, iar aceste afirmații sunt confirmate și de oficialii europeni.
„Cu toții știm ce înseamnă aderarea la Uniunea Europeană: înseamnă creștere economică, înseamnă infrastructură, înseamnă pace”, a punctat deputatul.
Radu Marian a vorbit și despre pericolul rus care amenință Republica Moldova în cazul revenirii în Legislativ a unor forțe proruse, care ar promova agenda Kremlinului.
„Dacă vom avea o guvernare prorusă după alegeri, Kremlinul va încerca să folosească R. Moldova în scopurile sale de război. Nu trebuie să admitem acest scenariu”, a avertizat Radu Marian.
De cealaltă parte, opoziția parlamentară, reprezentată de deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Bogdat Țîrdea, respinge „sperietorile geopolitice” ale guvernării și o acuză de eșecuri economice și politice.
„Ni s-a promis luptă cu corupția, vremuri bune. Este clar că aceste alegeri parlamentare ne oferă o șansă să revenim la normalitate, să nu mai avem parte de aceste sperietori cu care guvernarea înspăimântă populația de patru ani”, a declarat Bogdat Țîrdea.
Mai mult, deputatul consideră că șansele aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană sunt „minime”, din cauza opoziției Ungariei față de Ucraina, iar Chișinăul este inclus la pachet cu această țară în ceea ce privește agenda de aderare.
Totuși, atât experții, cât și oficialii de la Chișinău și Bruxelles discută despre posibilitatea separării celor două țări în drumul lor către aderarea la blocul comunitar. Totodată, au fost exprimate opinii potrivit cărora liderii europeni vor găsi o cale de înțelegere cu Budapesta pentru a continua negocierile de aderare cu Kievul.
Reprezentantul blocului extraparlamentar „Împreună”, Alexandru Bujorean, atrage atenția asupra polarizării accentuate din societate și asupra eșecurilor guvernării în domenii esențiale.
„Este vorba despre o divizare profundă în societate – între forțele proeuropene, care au înregistrat succese în diplomație, dar au ratat obiectivele interne, și forțele de stânga, care vând iluzii și nostalgii. Nu vorbim doar despre soarta partidelor politice, ci despre viitorul european al Republicii Moldova”, a afirmat Bujorean la emisiunea „Bună seara”.
Alexandru Bujorean pledează pentru consolidarea unei majorități proeuropene mai diverse, cu o guvernare capabilă să depășească limitele actualului partid aflat la putere.
Alegerile vor testa nu doar opțiunea geopolitică a societății, ci și maturitatea clasei politice, consideră expertul politic Mihai Mogâldea. Acesta respinge narațiunile promovate de mai multe forțe proruse de la Chișinău și subliniază că Rusia reprezintă o amenințare reală la adresa Republicii Moldova, în special privind integritatea sa teritorială.
„Rusia reprezintă, la ora actuală, un pericol pentru securitatea Republicii Moldova, o amenințare directă la adresa integrității noastre teritoriale. Faptul că la granițele noastre se desfășoară un război de peste trei ani – un război provocat de Federația Rusă – nu poate fi negat de nimeni. Trebuie să luăm în calcul acest aspect, pentru că de aceste alegeri depinde soarta acestei țări, securitatea ei și, în general, securitatea noastră, a cetățenilor”, a atenționat analistul politic la aceeași emisiune.
Mihai Mogâldea susține că este nevoie de dialog între toate forțele proeuropene, chiar înainte de alegeri, pentru a construi o strategie comună de guvernare postelectorală.
„Înaintea acestor alegeri, este nevoie ca toate forțele politice proeuropene responsabile să se așeze la aceeași masă și să vadă cum pot gestiona mai eficient acest exercițiu electoral, pentru ca, în final, țara și cetățenii să aibă parte, după alegerile parlamentare, de o guvernare proeuropeană care să continue parcursul de integrare europeană – fundamentul pentru existența acestui stat”, a punctat Mihai Mogâldea.
Precizăm că perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie curent va începe pe 14 iulie, iar depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat se va desfășura între 20 iulie și 19 august.