main logo
584

Opinie: Raportul Departamentului de Stat al SUA e dur și detaliat

Raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului este unul foarte dur și detaliat, ceea ce relevă atenția cu care este privită Republica Moldova de către partenerii externi.

Opinie: Raportul SUA privind Moldova e dur și detaliat

Un asemenea raport este foarte important inclusiv pentru că el este luat în considerare atunci când partenerii externi decid să acorde ajutor Moldovei. Opiniile au fost exprimate la emisiunea „Politica Nataliei Morari”, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Fostul deputat Alexandru Petkov susține că acest raport este foarte detaliat. Potrivit lui, în primul rând, în raport este descrisă în detalii situația legată de încălcarea drepturilor omului ceea ce sare în ochi. 

În al doilea rând, este indicat dosarul lui Gheorghe Petic, cauza căruia are mai puțin de jumătate de an. 

„Gheorghe Petic este deținut absolut ilegal, în baza unui dosar fabricat, cu atragerea la maxim a structurilor statului pentru exercitarea presiunilor asupra acestui om. 

Istoria reținerii lui are mai puțin de jumătate de an și această istorie a ajuns în raportul Departamentul de Stat al SUA la capitolul încălcarea drepturilor omului. Înțelegeți ce atenție deosebită se manifestă față de tot ce se întâmplă în Moldova și în ce măsură autoritățile au depășit liniile roșii?”, se întreabă Alexandr Petkov.

Nadejda Hriptievschi, jurist în cadrul Centrului de Resurse Juridice, consideră că acest raport provoca schimbări în Republica Moldova, mai ales în cazurile individuale. 

Potrivit ei, acest raport este important inclusiv pentru discuțiile bilaterale ale autorităților cu partenerii externi. 

„Acesta este important și pentru cei care vor veni să investească în Moldova pentru că investitorii atrag atenția asupra unor astfel de rapoarte. De asemenea, partenerii externi țin cont de asemenea rapoarte când iau decizia de a acorda sau nu ajutor Republicii Moldova”, spune Nadejda Hriptievschi.

Veaceslav Țurcan, membru al Consiliului Uniunii Avocaților, susține că acest raport este unul dur. 

Potrivit lui, în aceste condiții, dosarele cetățenilor moldoveni care se adresează la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pot fi admise într-o măsură mai mare pentru că drept dovadă al sistemului judiciar defectuos servește și acest raport al Departamentului de Stat al SUA. 

„Aceste rapoarte demonstrează atmosfera în țară”, spune avocatul.

Raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în Republica Moldova pentru anul 2018, publicat pe 13 martie, relevă faptul că justiția selectivă și corupția continuă să fie cele mai grave probleme cu care se confruntă moldovenii. 

Deși legislația prevede sancțiuni penale pentru acte de corupție, guvernarea nu a reușit să pună în aplicare legea în mod eficient.

Raportul Departamentului de Stat constată o serie de probleme, inclusiv tortura în închisori și instituții psiho-neurologice, condiții inumane, arestări arbitrare, îngrădirea libertății presei, corupția la nivel înalt, precum și aplicarea forței față de persoanele cu dizabilități în instituțiile statului. 

De asemenea, în raport se mai spune despre supraaglomerarea și condițiile care nu întrunesc standardele internaționale din instituțiile penitenciare, iar abuzurile asupra deținuților continuă să fie o problemă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării