main logo
2016

Olesea Stamate: Iurie Radulov ar fi lucrat pentru oligarhul Victor Gușan

Deputatul neafiliat Olesea Stamate susține că Iurie Radulov, cunoscut interlop condamnat la detenție pe viață și eliberat înainte de termen, ar fi avut legături strânse cu Victor Gușan, liderul grupului „Sheriff” din stânga Nistrului. Potrivit acesteia, Radulov nu doar că ar fi colaborat cu omul de afaceri transnistrean, dar și-ar fi desfășurat activitățile în favoarea lui.

Olesea Stamate: Iurie Radulov ar fi lucrat pentru oligarhul Victor GușanColaj: Știri.md

Una dintre principalele acuzații ale Olesei Stamate este că, în 1996, Iurie Radulov ar fi fost implicat într-o crimă care a vizat doi parteneri arabi ai companiei „TUR PRI”, concurent direct al holdingului „Sheriff” condus de Victor Gușan. De asemenea, Stamate afirmă că Radulov a fost responsabil și de un atac armat în urma căruia directorul acestei companii ar fi fost ucis, transmite Știri.md cu referire la newtv.md.

Olesea Stamate mai afirmă că, în 1999, Victor Gușan i-ar fi oferit lui Radulov un Mercedes cu ocazia zilei sale de naștere.

„Întrebarea este ce a făcut posibilă eliberarea lui Radulov acum şi cine i-a asigurat protecţia din partea politicului de la Chişinău?”, spune Stamate.

Victor Gușan este unul dintre cei mai influenţi businessmeni din regiunea transnistreană, fiind proprietarul holdingului „Sheriff”, care controlează afaceri semnificative, inclusiv benzinării, supermarketuri, televiziuni, producție de băuturi spirtoase și altele.

Iurie Radulov, cunoscut sub numele de „Babior” a fost implicat în anii ’90 în una dintre cele mai periculoase grupări criminale, o rețea care se ocupa cu trafic de droguri, extorcări și omoruri. Această grupare a fost în cele din urmă destructurată, iar mai mulți membri au fost capturați și condamnați.

Interlopul Radulov a fost condamnat în 2004 la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor. În ciuda gravității crimelor sale, acesta a beneficiat de eliberare condiționată în urma unor amendamente la Legea amnistiei, actul legislativ fiind promulgat în 2022 de președintele Maia Sandu.

Astfel, pe data de 16 martie 2025, Radulov a părăsit teritoriul Republicii Moldova, iar autoritățile au anunțat în luna mai că l-au localizat și că în prezent întreprind măsuri pentru a-l aduce înapoi în țară.

Olesea Stamate, fost președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament, a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce i s-a imputat că a promovat amendamentele care au permis eliberarea deţinuţilor periculoşi.  

PAS a precizat că, deși a susținut Legea amnistiei în forma inițială, modificările ulterioare au fost „manipulate” și nu au fost analizate suficient din perspectiva riscurilor pentru siguranța publică. Formațiunea a calificat votul drept un „abuz de încredere” și a admis că efectele amendamentelor nu au fost anticipate corespunzător.

Pe fondul controversei, Olesea Stamate a cerut în Parlament constituirea unei Comisii de anchetă care să investigheze circumstanțele în care a fost modificată Legea amnistiei. Inițiativa nu a fost însă susținută de majoritatea PAS.

Reprezentanții partidului au precizat că responsabilitatea privind „breșa legislativă” care a permis eliberarea unor condamnați pe viață trebuie stabilită de instituțiile de drept, și nu de „o persoană aflată într-un evident conflict de interese”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării