main logo
881

Noul șef Moldovagaz ar putea fi actualul vicebașcan al Găgăuziei

Noul președinte Moldovagaz ar putea fi adjunctul bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, Vadim Ceban, scrie Newsmaker cu referire la surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Noul șef Moldovagaz ar putea fi actualul vicebașcan al GăgăuzieiFoto: ZdG.md

La rândul său, Ceban a refuzat să ofere comentarii, transmite Știri.md cu referire la Agora.md

Pe 11 iulie, președintele Igor Dodon a spus că săptămâna aceasta vom avea un director nou la Moldovagaz. 

„Va fi un profesionist care va face regulă în interiorul instituției. Eu știu numele lui. El a fost propus de Guvern, dar va fi acceptat de comun acord cu Gazprom”, a spus Dodon.

Dodon nu a comentat candidatura pentru funcția de șef Moldovagaz despre care scrie portalul de la Chișinău.

Potrivit moldnova.md, Ceban este originar din Cahul, are 40 de ani și a învățat la Liceul Teoretic „Orizont” din Ceadîr Lunga.

După ce a obținut diploma de economist în anul 2002, la Academia de Studii Economice din Moldova, demnitarul găgăuz a avut o importantă activitate în domeniul public: trei ani la Comisia Națională a Pieței Financiare (2002-2005) și o perioadă de nouă ani la Ministerul Economiei. În anul 2009 acesta a ajuns și în funcția de director general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării