Negocierile de aderare la UE: R. Moldova ar putea devansa Ucraina
În 2025, R. Moldova ar putea înregistra un progres semnificativ în calea sa de aderare la Uniunea Europeană, depășind Ucraina în acest proces, relatează „Europiskaya Pravda” într-un articol intitulat „Veto-ul lui Orban în favoarea Moldovei: cum Ungaria lasă Ucraina la marginea parcursului spre UE”.

Publicația scrie că, în a doua jumătate a anului 2025, Uniunea Europeană se pregătește să înceapă negocierile de aderare cu Chișinăul, dar nu și cu Kievul. Această diferență ar avea implicații simbolice și practice semnificative, semnalând o ruptură între Moldova și Ucraina în procesul de integrare europeană, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
Astfel, Ucraina ar putea pierde sprijinul și încrederea în procesul de aderare, iar acest lucru ar putea întârzia implementarea reformelor necesare pentru aderare.
„Unele state UE, chiar și cele mai loiale Ucrainei, precum statele baltice, sunt pregătite să susțină Moldova. Nu vom pune veto la începerea negocierilor cu Moldova, chiar dacă susținem Ucraina în continuare”, a declarat un oficial al unui stat baltic, sub anonimat.
Motivul principal al acestei situații ar fi sprijinul Uniunii Europene pentru Maia Sandu înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie, care vor fi decisive pentru viitorul politic al Moldovei și pentru relațiile cu Ucraina. Astfel, Moldova ar putea beneficia de undă verde pentru începerea negocierilor de aderare, indiferent de evoluțiile din Ucraina.
Pe de altă parte, există o presiune în creștere asupra Ungariei, care, sub conducerea premierului Viktor Orban, a impus un veto în calea Ucrainei. Oficialii europeni se pregătesc să intensifice presiunile asupra Ungariei pentru a renunța la acest veto înainte de summitul UE din 26-27 iunie, în vederea deblocării parcursului Ucrainei către UE.
Această situație adâncește și mai mult relațiile tensionate din cadrul procesului de aderare, iar liderii europeni speră că Orban va ceda, astfel încât Ucraina să poată avansa în negocierile pentru aderare. În 2014, Ungaria a fost prima țară UE care a blocat începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina, dar la summitul Consiliului European din decembrie 2024, liderii europeni au reușit să îl convingă pe Orban să renunțe la dreptul său de veto.