main logo
2256

Năstase: Am reușit să pun pe agenda FBI furtul miliardului

Vicepremierul, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, aflat într-o vizită în SUA a anunțat că a avut întrevederi cu înalți funcționari ai Biroului Federal de Investigații (FBI). Despre aceasta el a scris o postare pe Facebook.

Năstase: Am reușit să pun pe agenda FBI furtul miliardului

Andrei Năstase afirmă că astăzi a „reușit” să pună în mod oficial pe agenda FBI „furtul miliardului, laundromatul mafiei internaționale și toate celelalte scheme care au ruinat sistemul financiar-bancar și au secătuit țara noastră de resurse atât de necesare”, transmite Știri.md.

„Am avut, în debutul vizitei mele în Statele Unite ale Americii, întrevederi cu înalți funcționari ai FBI și am înmânat scrisoarea prin care le solicit partenerilor americani să ne ofere suportul plenar în localizarea și aducerea în fața justiției din Republica Moldova a tuturor celor care au comis aceste fărădelegi, începând cu Plahotniuc și Șor și toți complicii lor”, a relatat Năstase.

Conform unui comunicat emis de Guvern, șefa Executivului de la Chișinău, Maia Sandu, întreprinde o vizită oficială în SUA, care a fost amânată anterior, în perioada 18-19 septembrie.

„Pe 18 septembrie premierul va avea o întrevedere cu secretarul de stat Michael R. Pompeo, pentru a discuta prioritățile în consolidarea dialogului strategic dintre Republica Moldova și SUA. 

Programul vizitei mai include o serie de întrevederi cu oficiali americani de rang înalt, reprezentanți ai mediului de afaceri din SUA, dar și cu cetățenii Republicii Moldova stabiliți la Washington, D.C”, este menționat în comunicat.

Delegația Republicii Moldova, condusă de Maia Sandu, include şi alţi membri ai Guvernului: Andrei Năstase, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne; Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Natalia Gavrilița, ministru al Finanțelor; Vladislav Kulminski, consilierul premierului pe Afaceri Externe; Victoria Roșa, consilierul premierului pe Securitate și Apărare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării