main logo
358

Moldova și Qatar au semnat un acord de colaborare în domeniul educației

Republica Moldova și Qatar au semnat un acord de colaborare în domeniul educației.

Moldova și Qatar au semnat un acord de colaborare în domeniul educației

Documentul a fost semnat la Doha, de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi și Ministrul Educației și Învățământului Superior al Statului Qatar, dr. Mohammed Abdul Wahed Al Hammadi, transmite Știri.md.

Acordul stipulează că părțile vor încuraja universităţile, institutele de cercetare şi instituţiile publice şi private din ambele ţări să coopereze în domeniul învățământului superior, cercetării ştiinţifice şi al tehnologiei, prin proiecte de parteneriat, în cadrul programelor internaţionale de cooperare finanţate de agenţii şi organizaţii internaţionale.

De asemenea, vor fi stabilite reguli de recunoaştere academică şi schimb de informaţii cu privire la certificatele şi diplomele eliberate de instituţiile de învățământ, precum şi programele academice specifice din ambele ţări.



Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării