main logo
4278

Maia Sandu anunță rezultatele vizitei la Bruxelles: Două priorități

În următoarele luni, la Bruxelles se va decide cadrul unic de sprijin direct pentru următorii 7 ani, dar și asistența pe care Republica Moldova ar putea să o acceseze în cadrul Parteneriatului Estic în următorii 10 ani.

Maia Sandu anunță rezultatele vizitei la Bruxelles: Două prioritățiFoto: presedinte.md

Despre aceasta a informat președintele țării, Maia Sandu, după întoarcerea sa de la Bruxelles, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit șefei statului, în cadrul vizitei, a accentuat că Moldova își dorește asistență pentru dezvoltarea economică, inclusiv pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii prin mecanisme de acces la finanțare mai ieftină, prin proiecte de infrastructură, inclusiv în domeniul energetic, pentru asigurarea securității energetice a țării. 

Maia Sandu precizează că discutat despre necesitatea proiectelor de investiții capitale, proiectelor de conservare a energiei termice pentru a reduce costurile de întreținere a clădirilor. 

În domeniul agriculturii, a subliniat nevoia de a ajuta fermierii să se ajusteze la schimbările climatice și să devină competitivi, inclusiv prin investiții majore în proiecte de irigare.

Maia Sandu susține că primul și cel mai important scop cu care a mers la Bruxelles a fost solicitarea de acordare a asistenței sanitare pentru sistemul de sănătate și acces cât mai rapid la vaccinul anti-COVID-19 pentru medici și alți lucrători din prima linie. 

O altă prioritate a fost solicitarea asistenței financiare imediate, precum și ajutor pentru vaccinarea cât mai rapidă a cetățenilor moldoveni. Toți interlocutorii au promis că vor căuta soluții pentru ca vaccinul să fie adus în Moldova cât mai curând.

Președintele mai spune că la Bruxelles a primit promisiuni că instituțiile UE, în cooperare cu alte instituții internaționale, vor încerca să ajute Moldova, suplimentar la ceea ce au făcut deja. 

Maia Sandu a obținut confirmarea că 21,4 milioane de euro din programul de sprijin al reformei poliției vor fi alocați cât de curând posibil. 

De asemenea, contractul de  reziliență în valoare de 15 milioane de euro, sub formă de grant, va fi semnat și debursat cât mai curând posibil.

Maia Sandu susține că Moldova are o deschidere enormă în Uniunea Europeană și acest lucru a fost confirmat la întâlnirile pe care le-a avut cu decidenții de top. 

În UE, spune președintele, este un potențial enorm ca Moldova să fie ajutată, potențial care a fost ratat din cauză că la conducerea Republicii Moldova s-au aflat persoane care urmăreau interese de grup, interese corupte, nu interesele cetățenilor. 

Maia Sandu a mai spus că, atunci când Moldova va avea o guvernare stabilă, toate fondurile UE vor fi deblocate și va veni mult mai mult ajutor pentru cetățenii țării.

Maia Sandu s-a aflat la Bruxelles în perioada 17-19 ianuarie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării