main logo
1275

Maia Sandu a mulțumit Suediei pentru sprijinul în dezvoltarea Moldovei

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, 29 aprilie, cu prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson.

Maia Sandu a mulțumit Suediei pentru sprijinul în dezvoltarea MoldoveiImagine simbol

Pe parcursul discuțiilor, șefa statului i-a mulțumit oficialului pentru „sprijinul consecvent al Suediei pentru democrația, securitatea și dezvoltarea Moldovei”, transmite Știri.md.

„Ne dorim să consolidăm și mai mult parteneriatul nostru pentru o Europă mai puternică și mai rezilientă”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că Maia Sandu a participat la Congresul Partidului Popular European (PPE), desfășurat la Valencia, Spania. În cadrul Congresului, președintele țării noastre a avut întrevederi bilaterale cu lideri europeni, printre care Christian Stocker, cancelarul Austriei, Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Greciei, Antonio Tajani, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe al Italiei, Boyko Borissov, liderul partidului GERB care conduce coaliția de guvernare din Bulgaria. 

În discuții, șefa statului a abordat teme importante pentru cetățenii Republicii Moldova, precum restabilirea păcii în Europa, securitatea regională, dezvoltarea economică, proiectele care aduc schimbări concrete în viața moldovenilor și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării