main logo
6895

Maia Sandu a acceptat invitația la dezbaterile de la Moldova 1

Candidata PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, a dat curs invitației de participare la dezbateri publice organizate de compania Teleradio-Moldova. Acestea ar urma să se desfășoare luni, 28 octombrie.

Maia Sandu a acceptat invitația la dezbaterile de la Moldova 1Colaj: Agora.md

Deși stafful electoral al candidatei Maia Sandu confirmă participarea la dezbateri, compania Teleradio-Moldova spune că nu a primit deocamdată confirmare de participare de la niciun candidat, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

„Nu am recepționat niciun răspuns”, spune directorul general al TRM, Vlad Țurcanu.

Stafful electoral al candidatului Alexandr Stoianoglo nu a oferit un răspuns deocamdată.

Teleradio-Moldova a lansat invitație către candidații la funcția de președinte, Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, la propriile dezbateri electorale, în studioul Moldova 1.

În cazul în care acestea vor fi moderate de jurnalistul Gheorghe Gonța, postul public nu va difuza confruntarea. Declarațiile au fost făcute anterior pentru AGORA de către directorul general al companiei, Vlad Țurcanu.

De menționat că Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul II al alegerilor prezidențiale. În urma alegerilor, Maia Sandu a venit cu propunerea către Alexandr Stoianoglo de a organiza o dezbatere politică. 

La scurt timp, și Alexandr Stoianoglo a declarat în cadrul unui briefing de presă că dorește să discute cu Maia Sandu, însă pe o platformă neutră.

Citește și:

Maia Sandu acceptă condițiile de dezbateri propuse de Alexandr Stoianoglo

Gonța a acceptat să modereze dezbaterile dintre Stoianoglo și Sandu

Stoianoglo acceptă dezbaterile cu Maia Sandu. Când și unde vor avea loc

Dezbaterile Sandu vs. Stoianoglo: Consiliul de Presă, împotriva lui Gonța

Maia Sandu, către Alexandr Stoianoglo: Vă aștept duminică fără moderator

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării