main logo
1009

Retragerea trupelor Rusiei din Moldova, examinată la ONU

Adunarea Generală ONU examinează proiectul rezoluției înaintate de Republica Moldova „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Retragerea trupelor Rusiei din Moldova, examinată la ONU

Documentul va fi prezentat comunității internaționale de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, Tudor Ulianovschi, transmite Știri.md.

MAEIE menționează că reuniunea ONU, în care va fi supusă dezbaterilor rezoluția Republicii Moldova, va începe aproximativ la 17:00 -17:30, ora Moldovei.

Potrivit autorităților, prezentarea Rezoluției cu privire la „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova” reprezintă o premieră diplomatică în istoria Republicii Moldova. 

Despre rezultatele dezbaterii în plen Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va informa societatea civilă și mijloacele media printr-un comunicat de presă.

Ambasadorul Victor Osipov, reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă OSCE, a menționat că prin Declarația finală a Summitului OSCE de la Istanbul din 1999, statele participante au stabilit obligația de retragere a trupelor rusești de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, accentuând că acest proces, care inițial a înregistrat un progres notabil, ulterior a fost suspendat, iar așa-numitul Grup Operativ de Trupe Ruse (GOTR) a continuat să se afle ilegal, fără acceptul țării-gazdă, pe teritoriul Republicii Moldova.  

”Necesitatea de a asigura paza stocurilor de muniţii de la Cobasna, care trebuie să fie evacuate şi lichidate, sau încercările de a face o legătură între GOTR şi trupele ruse de pacificare sunt tertipuri de justificare inacceptabile”, a declarat ambasadorul Osipov.

 Referindu-se la evoluţiile curente în materie de securitate, Victor Osipov a abordat problema creşterii numărului de exerciţii militare, efectuate de GOTR şi de formaţiunile paramilitare transnistrene în 2017 și în primele 6 luni ale anului curent. Reprezentantul permanent al Republicii Moldova a descris această intensitate a exerciţiilor ca fiind caracteristică pregătirii unor operaţiuni militare şi a declarat că de la structurile OSCE se aşteaptă aprecierea corespunzătoare şi aplicarea mecanismelor de Avertizare Timpurie (Early Worning).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării