main logo
1329

Klaus Iohannis a vorbit despre R. Moldova la întrevederea sa cu ambasadorii

Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre eforturile semnificative de reformă realizate în Republica Moldova, dar și în Ucraina, în circumstanțe extrem de dificile, și a pledat pentru continuarea procesului de aderare și organizarea până la finele semestrului Președinției belgiene a conferințelor interguvernamentale de deschidere a negocierilor de aderare cu cele două state.

Iohannis a vorbit despre R. Moldova la întrevederea sa cu ambasadoriiFoto: presidency.ro

În ceea ce privește situația din Ucraina, președintele României s-a pronunțat pentru continuarea sprijinului UE pe multiple planuri. A menționat, de asemenea, importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, inclusiv în perspectiva procesului de reconstrucție ulterioară, transmite Știri.md.

Subiectele au fost abordate în cadrul unei întrevederi de ieri, 6 iunie, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București.

Oficialii au efectuat o analiză a momentului în care se află Uniunea Europeană și a proiecțiilor de viitor. Au fost discutate teme de actualitate de pe agenda europeană, în perspectiva alegerilor care se desfășoară la nivel european în perioada 6-9 iunie și a reuniunilor viitoare ale Consiliului European din luna iunie.

Referindu-se la contextul european complex, Klaus Iohannis a menționat că promovarea unei agende europene solide, bazată pe unitate, coeziune și solidaritate la nivelul UE, este extrem de importantă, întrucât numai prin unitate de acțiune și solidaritate Uniunea a reușit să devină mai puternică de fiecare dată, în urma depășirii diferitelor provocări cu care s-a confruntat.

Președintele român s-a referit la procesul electoral european care se desfășoară în perioada 6-9 iunie, subliniind faptul că acesta are o importanță deosebită pentru viitorul Uniunii.

De asemenea, Klaus Iohannis s-a exprimat pentru obținerea unui consens la nivel european asupra priorităților viitoare ale Uniunii Europene, respectiv adoptarea Agendei Strategice a UE post-2024, până la sfârșitul lunii iunie. În acest sens, a arătat că România participă intens la dezbaterea europeană în curs privind viitoarea Agendă Strategică, menționând inclusiv consultările cu alte state membre UE pe care România le-a găzduit pe data de 3 aprilie la București. Președintele României și-a manifestat speranța că elementele rezultate în urma dezbaterilor liderilor din statele membre UE pe marginea priorităților viitoare ale UE se vor regăsi în viitoarea Agendă Strategică a UE post-2024.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării