main logo
4624

Johannes Hahn: După aderare, Moldova va avea acces la fonduri europene

În perioada de preaderare, UE alocă 100-120 de milioane de euro anual, însă, odată ce Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană, va exista un salt în ceea ce privește valoarea fondurilor europene pe care țara noastră le va putea accesa. Declarația a fost făcută de către comisarul european Johannes Hahn, într-un interviu pentru TRM.

Johannes Hahn: După aderare, Moldova va avea acces la fonduri europeneImagine simbol

Potrivit lui Johannes Hahn, în prezent, Uniunea Europeană asigură din bugetul obișnuit în jur de 100-120 de milioane pe an. În plus, UE a făcut câteva eforturi suplimentare, de exemplu, atunci când a sprijinit gospodăriile de a obține o compensație pentru facturile mari la electricitate, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.

„Dar acestea sunt, dacă doriți, măsuri unice care sunt necesare pentru a ajuta țara într-o situație foarte dificilă. Pe lângă bugetul obișnuit, bineînțeles că avem acces la programele pe care le-am menționat deja, care sunt în top. În cele din urmă, avem un program multianual de asistență financiară în valoare de 300 de milioane. Din câte știu, cred că aproximativ 120 mai trebuie să fie debursate. Aceasta depinde de cererile de plată și de condițiile care trebuie îndeplinite”, a spus Hahn.

De asemenea, în cadrul interviului, comisarul european a menționat că în procesul negocierilor de aderare suma nu se schimbă semnificativ, însă ulterior, odată cu aderarea Moldovei la UE, situația va fi de altă natură. 

„Odată ce ați aderat la Uniunea Europeană, există un salt mare pentru a obține mult mai mulți bani, iar acest lucru creează întotdeauna probleme pentru ca țara să-i absoarbă. Astfel, odată încheiate negocierile, durează unul sau doi ani până când țara aderă într-adevăr la Uniune, deoarece toate statele membre trebuie să ratifice procesul de aderare, poate în țara ta trebuie să faci un referendum. Deci este nevoie de timp, iar în această perioadă am putea deja să furnizăm mai mulți bani, iar apoi, după aderare, să oferim bani pe o perioadă de patru sau cinci ani, dar într-un mod mai ușor de digerat pentru structura administrativă, ajutându-vă să absorbiți mai bine ceea ce este în sfârșit disponibil”, a mai spus comisarul european.

Totodată, consilierul pe politici economice în Parlamentul European, Tana Alexandra Foarfă, a declarat în cadrul unor dezbateri la Chișinău privind accesarea fondurilor europene că înainte de deschiderea tuturor negocierilor și chiar în pregătirea acordării statutului de țară-candidată, la nivel european se discuta deja cum anume să se construiască un pachet de sprijin pentru Republica Moldova. Potrivit acesteia, ca cetățeni, noi trebuie să conștientizăm că Uniunea Europeană nu este ceva departe la care noi doar aspirăm și cu care poate vom face o punte de legătură la un moment dat, peste ani. De fapt, spune aceasta, este o structură care ajută și sprijină pas cu pas în tot acest proces. 

„Și există cam cinci priorități-cheie prin care Uniunea Europeană invită să accesăm oportunități de finanțare și nu doar de finanțare, ci și oportunități de sprijin tehnic. Adică de toată această asistență și de acest sprijin au nevoie toate țările care se află în acest proces inițial. Uniunea Europeană vine și în sprijinul Republicii Moldova cu finanțări și cu idei de proiecte”, a precizat Tana Alexandra Foarfă. 

La rândul său, directorul programe la Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor, Iurie Calestru, a menționat că Republica Moldova poate prelua bunele practici din România, țară care are un grad de absorbție a fondurilor europene de peste 90%. Potrivit lui Calestru, în acest sens, specialiștii din cadrul instituțiilor din România și UE ar putea transmite din experiența lor omologilor din Republica Moldova, iar împreună ar putea face demersurile necesare pentru a aduce standardele europene mai aproape de cetățenii din localități, raioane, municipii. 

„Așa ca toți cetățenii să simtă creșterea standardelor de viață și asigurarea unei sinergii de infrastructură, servicii similare UE, la nivelul Republicii Moldova”, a spus Calestru.

La 3 martie 2022, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE, iar la nici un an Comisia Europeană a emis avizul privind cererea de aderare la blocul comunitar.

La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată, iar în urma îndeplinirii de către țara noastră a recomandărilor Comisiei Europene, în decembrie, anul trecut, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova și au invitat Consiliul să adopte cadrul de negociere, după finalizarea etapelor relevante prevăzute în raportul Comisiei.

Autoritățile, dar și experții susțin că anul 2030 este unul rezonabil pentru ca țara noastră să devină țară membră cu drepturi depline a blocului comunitar.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării