main logo
6140

Încă un susținător: Stas Mihailov o sprijină pe Guțul la alegerile din Găgăuzia

Un nou mesaj de susținere a candidatului la funcția de bașcan al Găgăuziei de la Partidul Șor, Eugenia Guțul, din partea interpreților din Rusia. De data aceasta, sprijinul și l-a anunțat Stas Mihailov.

Încă un susținător: Stas Mihailov o sprijină pe Guțul la alegeriColaj: Știri.md

"Dragi prieteni, vă salut. Cu mare bucurie am aflat că Evghenia Guțul candidează la funcția de bașcan al Găgăuziei. Eu am fost în această regiune a Moldovei, fiind invitat de către prietenul meu Ilan Șor. El are o echipă de profesioniști. De acest fapt m-am convins deja când am vizitat Orheiul și m-am minunat de cât de mult și frumos se poate schimba un loc atunci când acolo este un om potrivit, care se află la locul lui. A venit vremea ca și Găgăuzia să devină un loc de vis. Evghenia Guțul este anume acel om care se potrivește pentru aceasta", subliniază artistul într-un mesaj video pe rețelele sociale, transmite Știri.md.

Amintim că interpretul și producătorul muzical rus Filip Kirkorov a adresat și el un mesaj în susținerea candidatului Partidului Politic Șor la funcția de bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul. Totodată, acesta a fost urmat de către interpretul rus Nikolai Baskov, care promite să viziteze Găgăuzia, după ce Guțul va câștiga alegerile.

Și Jasmin, soția lui Ilan Șor, la fel a adus laude Partidului Șor și o susține pe Evghenia Guțul la funcția de bașcan.

Alegerile guvernatorului (bașcanului) și alegerile parțiale în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia vor avea loc pe data de 30 aprilie 2023.

Pentru funcţia de başcan aspiră: Nicolai Dudoglo, Grigori Uzun, Mihail Formuzal, Victor Petrov, Dmitri Croitor, Serghei Cernev, Evghenia Guţul şi Serghei Cimpoieș.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării