main logo
1005

Igor Grosu a citat doi poeți care vorbeau despre R. Moldova și România

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în discursul său din cadrul ședinței comune a Parlamentelor de la Chișinău și București, a citat doi poeți care vorbeau despre Republica Moldova și România.

Igor Grosu a citat doi poeți care vorbeau despre R. Moldova și RomâniaFoto: Captură video

Pentru început, speakerul a salutat oficialii români, menționând că ședința comună este un moment unic pentru țara noastră, transmite Știri.md.

"Este prima ședință comună în istoria Parlamentelor statelor noastre. Născut la Pererîta, în stânga Prutului, poetul Grigore Vieru spunea "Dacă visul unora a fost să ajungă în cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul". 

Născut la Ploiești, în dreapta Prutului, poetul Nichita Stănescu spunea, ajuns la Chișinău "Am făcut cel mai lung drum din viața mea. De acasă, acasă". Cei doi mari creatori erau fericiți că podurile nu ne despart, dar ne unesc. Și din fericire și eu astăzi am șansa să savurez acest moment pentru țările noastre.

(...) Podurile care ne leagă să nu fie doar mai multe, ci și mai ușor de traversat. Podurile dintre noi nu sunt doar sufletești, pe aceste poduri continuă să vină ajutoare", spune Grosu.

Speakerul a mai spus că de-a lungul timpului, România a fost un veritabil susținător al Republicii Moldova, spectrul ariilor de colaborare s-a extins mult peste caracterul tradițional al unor relații de bună vecinătate. 

Republica Moldova a beneficiat constant de ajutorul și asistența necondiționată a României, căpătând o conotație specială începând cu anul 2010 prin stabilirea unui Parteneriat Strategic bilateral pentru susținerea procesului de integrare europeană al Republicii Moldova.

"În prezent, trăim o perioadă complicată, nu doar la nivel regional cu efecte socio-economice directe asupra țării noastre, ci și la nivel național, unde încercăm din răsputeri să atenuăm impactul crizelor care au afectat puternic Republica Moldova – pandemia COVID-19, creșterea bruscă și imensă a prețurilor la gazele naturale, războiul din țara vecină. Este datoria noastră să găsim bani și să instituim mecanisme echitabile ca să ajutăm moldovenii și direcționăm toate eforturile noastre pentru a face un pic mai ușoară presiunea pe cetățeni.

Sunt crize imense care nu au depins de noi și nu au fost provocate de noi, însă NOI suntem cei care avem obligația să sprijinim moldovenii și să le depășim împreună cu demnitate. Iar încrederea că Republica Moldova are oportunitatea de a-și făuri propriul viitor și șansa reală de a deveni parte a familiei europene ne-ar încuraja să continuăm pe acest drum, ar oferi cetățenilor noștri speranță și optimism.

Noi credem în puterea noastră, în capacitatea de muncă, în onestitatea cu care ne îndeplinim responsabilitățile. Avem nevoie ca și Europa să creadă în noi.

Demersul Republicii Moldova către Uniunea Europeană prinde contur și devine fezabil inclusiv datorită efortului depus de România prin vocea oficialilor și europarlamentarilor care au promovat ferm ideea de a oferi statut de țară candidat la UE. Și au făcut acest lucru nu doar astăzi, ci de-a lungul anilor, prin nenumărați prieteni din România, care au susținut cauza Republicii Moldova și nu ne-au lăsat pentru „mai încolo, pentru altădată”.

Din data de 24 februarie trăim o tragedie fără margini, războiul e alături de frontiera atât a Republicii Moldova, cât și a României. În aceste circumstanțe dificile, noi, statul, cetățenii, cu resurse mici și limitate, am oferit deschiderea totală pentru vecinii noștri ucraineni, sprijinind populația afectată de urgia războiului", a adăugat Grosu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării