main logo
1340

Fost deputat: Legea Magnitsky ar putea fi o prioritate a noului legislativ

Legea Magnitsky ar putea fi o prioritate a noului legislativ dacă ar exista voință politică.

Ex-deputat: Legea Magnitsky ar putea fi o prioritate a noului legislativFoto: Facebook.com

De această opinie este fostul vicepreședinte al Platformei Demnitate și Adevăr, Igor Munteanu, transmite Știri.md.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Munteanu face precizări privind această lege și menționează că sancțiunile aplicate prin legea Magnitsky sunt personalizate, astfel încât nimeni nu ar putea fi pedepsit pe nedrept.

"Legea Magnitsky ar putea fi o prioritate a noului legislativ dacă ar exista voință politică, evident. Totuși, pentru că Alexandr Slusari s-a grăbit să invoce proiectul în contextul raportului pe laundromat, consider necesar să aduc următoarele precizări:

1. Proiectul de lege Magnitsky este un instrument de apărare a drepturilor omului, inspirându-se la origine din legea adoptată încă în 2012, ”Russia and Moldova Jackson Venik Repeal & S.Magnitsky Rule of Accountability Act of 2012, promulgată de B.Obama. În 2019, 26 deputați ai Blocului ACUM au susținut un proiect de lege Magnitsky, care urmărea să impună o serie de interdicții de viză și sancțiuni față de persoanele care se fac responsabile de comiterea unor abuzuri grave asupra drepturilor omului sau de acte de corupție majore. Proiectul nu a fost adoptat în 2019 din lipsa de voturi necesare, iar în 2020 a urmat un an lung de guvernare psrm-pd-shor, oferind ocrotire și pază hoților de bănci.

2. De la sfârșitul anului 2020 se ridică un curent politic favorabil adoptării unei legi europene ”Magnitsky” în Parlamentul European. După numeroase interacțiuni, am decis să re-scriu în ianuarie 2021 proiectul de lege cu N.5, aducând în ordine 3 liste de persoane care pot fi sancționate ca urmare a abuzurilor comise contra drepturilor omului, corupției și pericolului de a avea acces la sistemul financiar - bancar al RM, apropiindu-l conceptual de proiectul aflat în procedură legislativă în Parlamentul European, sub răspunderea europarlamentarilor Radosław Sikorski, Petras Auštrevičius.

3. Ar trebui să precizez în acest sens că ambele proiecte, și cel înregistrat în Parlamentul RM, și cel promovat în Parlamentul European, nu vizează exclusiv cetățenii ruși implicați în spălările de bani legate de (laundromat) ori cei legați de ”cazul Magnitsky”, ci vizează un contingent de persoane mult mai larg, care include orice alte persoane care au comis abuzuri și crime grave, care săvârșesc infracțiuni ce atentează  la securitatea națională, inclusiv cea financiar-bancară, inclusiv din teritoriile ocupate, sub control secesionist. Anume această precizare sugerează că noul regim de sancțiuni ar putea fi o legislație cheie în vederea apărării libertăților și drepturilor cetățenești, supuse abuzurilor în aceste regiuni.

4. Există astăzi în lume mult mai multă disponibilitate de a crea o nouă generație de instrumente de prevenire și sancționare a abuzurilor, legate de drepturile omului și manevrele pe care anumiți actori corupți le folosesc pe plan global. Asta se vede de altfel și din rezonanța largă a legii Global Accountability Act, adoptate de Congresul SUA în 2016, urmat de acțiunile Departamentului Trezoreriei SUA (Office of Foreign Assets Control) și ale Departamentului de Stat din 2017/2018/2019, iar din 2019 și de efortul solidar al celor 3  grupuri politice din Parlamentul European (populari, liberali și socialiști) de a adopta o lege europeană Magnitsky.

Consider astfel că ”votul istoric” din 11 iulie, 2021, ar putea deschide fără îndoială o cale de a alinia RM la o alianță globală pentru integritate și răspundere personală, evident - dacă oportunismul politic sau alte pretexte nu vor eroda motivele autentice ale dorinței de schimbare. 

Legea Magnitsky este un pas corect în direcția justă. Sancțiunile aplicate prin legea Magnitsky sunt personalizate, astfel încât nimeni nu ar putea fi pedepsit pe nedrept, iar legea ar trebui să presupună și un mecanism de de-listare, scoatere de sub învinuire, în cazul în care persoana suspectă își poate demonstra nevinovăția, într-o curte de apel. Voi fi bucuros să sprijin orice efort legislativ în această direcție", a explicat deputatul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării