Evenimente care scriu istorie: Semnarea Acordului de Asociere cu UE
Pe 27 iunie 2014, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Semnarea documentului la Bruxelles a constituit un pas istoric și un început promițător în procesul de aderare a statului la UE.

Documentul a fost semnat de către premierul de atunci, Iurie Leancă, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în prezența șefilor de stat și de guvern din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene. A urmat imediat ratificarea în plenul Parlamentului, pe 28 iunie 2014. Opoziția de atunci nu a votat pentru ratificare, clasificând acest pas drept „trădare a intereselor țării”, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Prin semnarea acordului, care a fost rezultatul unui efort diplomatic început încă în anul 2010, Moldova și-a asumat întreprinderea unui șir de reforme economice, politice, juridice și administrative, cu scopul de a alinia țara noastră la standardele europene. Înțelegerea a inclus și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Aceasta le-a oferit producătorilor moldoveni accesul pe piețele de desfacere europene și posibilitatea de dezvoltare a economiei.
Moldova a încheiat acordul alături de Georgia și Ucraina, într-un context geopolitic tensionat – criza din Ucraina, anexarea Crimeei de către Federația Rusă și presiunile externe exercitate asupra statelor Parteneriatului Estic.
Pentru cetățenii moldoveni, semnarea acordului a adus un șir de beneficii, printre care liberalizarea regimului de vize, care a permis libera circulație a deținătorilor de pașapoarte biometrice în spațiul Schengen.
Pentru Moldova, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a însemnat un pas de apropiere de UE și o distanțare de sfera de influență rusă. După mai mult de un deceniu de la semnare, țara noastră este tot mai aproape ca niciodată de integrarea europeană și beneficiază de un șir de facilități oferite de UE.