Dodon și-a cumpărat o casă de câteva milioane! Socialistul: "Am procurat-o de la o rudă"
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, și-a cumpărat recent o casă în sectorul Buiucani al capitalei pentru care ar fi plătit 2 mil. 300 mii de lei.

Socialistul a declarat pentru Ziarul de Gardă că imobilul a fost procurat de la o rudă care a plecat în Italia. O parte din sumă a fost obținută după ce și-a vândut apartamentul pe care-l avea din 1999, iar 1,5 mil. de lei au fost împrumutați de la „Viktoriabank”.
Casa procurată de Dodon este aceeași locuință despre care Ziarul de Gardă a scris în mai 2011. Atunci socialistul a negat cu vehemență că ar locui în acest imobil. „Nu comentez bârfele şi zvonurile… Acolo, în vecinătate, în blocurile cu mai multe etaje, locuieşte fratele şi nănaşul meu. Poate acolo, când vin în vizită la ei, m-au văzut vecinii”, declara Dodon în 2011.
Potrivit datelor de la „Cadastru”, terenul de pe str. Xenopol pe care este construită casa are proape șase ari, iar locuința are 162 de metri pătrați. Experții imobiliari afirmă că o asemenea casă valorează aproximativ cinci milioane de lei, în funcție de materialele folosite și de cele aflate în interior.
Se presupune că socialistul și-ar fi cumpărat și mașină nouă. În garajul casei a fost observat un automobil cu numere de înmatriculare C QK 729, care nu apare în declarația de avere și proprietate a deputatului pentru anul trecut. În document se arată însă că socialistul și-a vândut cu 80 de mii de lei mașina de model „Toyota” pe care o avea din 2009.
Precizăm că în ultimii ani, familia Dodon a declarat venituri constante de aproximativ 150 de mii de lei.