main logo
502

Dodon a plecat la Londra în calitate de preşedinte al Federaţiei de Şah

Preşedintele Igor Dodon a plecat la Londra în calitate de preşedinte al Federaţiei de Şah din Moldova pentru a participa la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Şah.

Dodon a plecat la Londra în calitate de preşedinte al Federaţiei de Şah

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a comunicat pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.

„La invitaţia domnului Arcadii Dvorkovici, noul preşedinte al Federaţiei Mondiale de Şah (FIDE) (a cărui candidatură a fost susţinută şi de Republica Moldova), întreprind o scurtă vizită de lucru în Marea Britanie, unde voi participa la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Şah. Vizita delegaţiei moldoveneşti se desfăşoară cu susţinerea FIDE", a menţionat Dodon.

El a precizat că la Londra va avea întrevederi bilaterale cu oficiali britanici, discuţii cu „experţii de la „Chatham House" - cel mai influent centru „think tank" din Marea Britanie, precum şi interviuri cu instituţii de presă britanice de top".

„Consider că această vizită este deosebit de importantă din punct de vedere al promovării intereselor naţionale ale Republicii Moldova şi a realizării principalei sarcini strategice: asigurarea echilibrului în politica externă dintre Est şi Vest în baza statutului constituţional de neutralitate permanentă", a subliniat Dodon.

De la Londra el va pleca la Paris, unde, pe 10-12 noiembrie, se va desfăşura o conferinţă internaţională şi festivităţi consacrate împlinirii a 100 de ani de la sfârşitul primului război mondial.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării