main logo
930

Disputele ACUM-PSRM. Novac: Procurorii noștri sunt africani?

Deputații socialiști și cei din Blocul ACUM par să fie în continuare pe poziții diferite atunci când vine vorba de numirea unui nou procuror general.

Disputele ACUM-PSRM. Novac: Procurorii noștri sunt africani?

În timp ce membrii ACUM ar fi mai degrabă pentru o persoană din afara țării, socialiștii sunt convinși că și acasă se pot găsi profesioniști, transmite Știri.md cu referire la Agora.md

De cealaltă parte, opoziția parlamentară spune că e gata să susțină Reforma Justiției și a Procuraturii, dacă vor fi aduse argumente întemeiate.

„Sunt mai multe posibilități. Poate fi persoana care are cetățenia Republicii Moldova, dar care acum este în afara țării. Există și opțiunea să vină cineva din afară, dar să obțină cetățenia până a venit în funcția de procuror. Nu vom modifica Constituția. În situația în care Constituția nu conține o soluție, legiuitorul poate interveni cu reglementări. Nu avem nici timpul necesar pentru a modifica Constituția. Există un consens cu colegii din PSRM, avem doar o divergență de nuanță”, a declarat Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

La rândul său, socialistul Grigore Novac se arată sceptic față de aducerea unei persoane din exterior în fruntea Procuraturii Generale. 

„Ce este în viziunea dvs. un procuror european? Sunt și în Moldova din cei care nu au activat în sistem. Admitem că șeful statului ar putea oferi cetățenia, dar trebuie respectate norme, proceduri. Dl Litvinenco are o viziune, eu am o altă viziune. Care va fi formula acceptată de toți, rămâne să vedem. Nu vorbesc acum din numele echipei, ci din numele meu. Ce înseamnă pentru noi procuror european? Ce ai noștri sunt africani? Eu refuz să cred că toți sunt corupți și trebuie să-i punem pe toți într-un ceaun. Pentru noi este important să fie respectate toate normele legale, să nu creăm un precedent și să nu lăsăm greble pe care am putea călca pe viitor tot noi sau alții. Acest procuror are acces la secretul de stat. Permite legislația ca un cetățean străin să aibă acces la acest lucru? Bineînțeles că nu”, a punctat socialistul Grigore Novac.

În tot acest timp, opoziția așteaptă propuneri.

„Eu nu pot spune că noi am fost agresivi sau destructivi în Parlament. Noi am votat o serie de proiecte. Și acum o să votăm, dar trebuie să vedem ce se propune. Vedeți câte dispute au fost referitor la procurorul general? Noi trebuie să creăm condiții pentru oameni pregătiți intelectual”, a adăugat democratul Dumitru Diacov.

Amintim că, anterior, mai mulți lideri din cadrul blocului politic ACUM au declarat că și-ar dori un procuror general european. De cealaltă parte, președintele Igor Dodon a spus că preferă ca viitorul procuror general să dețină cetățenia Republicii Moldova.

Săptămâna trecută ministrul Justiției, Olesea Stamate, alături de prim-ministra Maia Sandu, șefa Legislativului Zinaida Greceanîi, președintele Igor Dodon și ministrul de Interne Andrei Năstase, a prezentat proiectul Reformei Justiției în Republica Moldova. 

La capitolul numirii procurorului general se propune eliminarea criteriului obligatoriu de experiență de cinci ani în organele Procuraturii. Spectrul se va extinde la zece ani de experiență ca judecător, avocat ori procuror. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării