Deputatul Veaceslav Nigai cere indemnizații pentru copii până la 18 ani
Deputatul neafiliat Veaceslav Nigai, ex-comunist, solicită acordarea de indemnizații lunare de stat de 500 de lei pentru copiii de până la 18 ani, începând cu anul viitor. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament.

Inițiativa legislativă prevede completarea articolelor 4 și 5 din Legea nr. 315/2016 privind prestaţiile sociale pentru copii, astfel încât să fie introduse indemnizații lunare de stat până la vârsta de 18 ani. Se propune ca plata monetară lunară să constituie 500 de lei, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.
Potrivit documentului, acordarea indemnizațiilor lunare de stat pentru copiii de până la 18 ani vor aduce următoarele beneficii:
- reducerea sărăciei infantile și a inegalităților sociale;
- îmbunătățirea accesului la educație;
- stimularea natalității și susținerea familiilor tinere;
- reducerea stigmatizării și creșterea încredere în stat.
Inițiativa propune ca indemnizațiile lunare să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Se estimează că va fi nevoie de resurse bugetare de 3,05 miliarde de lei pentru aceste prestații sociale anul viitor.