main logo
544

Declaraţie: Guvernarea și sistemul judiciar, responsabili de eșecurile din justiție

Organizațiile membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic, își declară profunda îngrijorare și indignare în legătură cu eschivarea guvernării actuale de la responsabilitatea pentru eșecul reformei justiției și plasarea acesteia pe partenerii de dezvoltare și societatea civilă.

Declaraţie: Cine sunt responsabili de eșecurile din justiție

Într-o declarație semnată de către mai multe organizații neguvernamentale se solicită guvernării și autorităților să respecte valorile europene, să renunțe la practicile instituite în ultimii ani care contravin acestor valori și să asigure aplicarea acestor valori în interesul cetățenilor Republicii Moldova, transmite Ştiri.md cu referire la IPN.

În declarație este amintit faptul că la 5 iulie, Parlamentul European, urmare a invalidării alegerilor din Chișinău, a adoptat o rezoluție prin care și-a exprimat îngrijorarea față de deteriorarea standardelor democratice în Moldova, solicitând Comisiei Europene să suspende sprijinul bugetar și macrofinanciar pentru Republica Moldova. Totodată se spune că pe 6 iulie, ambasadorul UE și ambasadorii statelor UE, acreditați la Chișinău, s-au întâlnit cu premierul Pavel Filip și membrii guvernului pentru a-i informa despre poziția UE.

ONG-urile mai amintesc că pe 7 iulie, Guvernul, într- un comunicat, face precizări cu referire la întâlnirea care a avut loc, și menționează că rezoluția este incorectă față de Guvern și politizată, că „toate angajamentele privind primirea finanțării au fost îndeplinite, iar decizia de amânare este nejustificată și reprezintă o imixtiune în politica internă a Republicii Moldova”. Mai mult, se menționează că premierul a atenționat ambasadorii UE că „dacă lucrurile nu merg încă așa cum trebuie în domeniul justiției, este responsabilitatea, atât a Guvernului, cât și a partenerilor europeni și a reprezentanților societății civile care au participat la realizarea reformei justiției”. De asemenea, se spune că premierul a constatat că informațiile pe care le transmite Delegația UE la Chișinău oficialilor europeni sunt incomplete și a rugat ca „această abordare să fie revăzută, iar notele transmise - obiective”.

ONG-urile își exprimă profunda îngrijorare și indignare cu privire la modalitatea în care a ales Guvernul și guvernarea să reacționeze la rezoluția Parlamentului European și la poziția UE cu privire la invalidarea rezultatelor alegerilor din Chișinău exprimată de Ambasadorii UE acreditați în Republica Moldova. Totodată, este regretat și limbajul fără precedent la care a recurs un oficial de rang înalt al Republicii Moldova, aducând învinuiri tendențioase cu privire la modul de informare a oficialilor europeni de către Delegația UE de la Chișinău, dând chiar instrucțiuni diplomaților străini ce informații să transmită aceștia instituțiilor UE.

Organizațiile remarcă faptul că astfel de practici de comunicare sunt inadmisibile în conformitate cu uzanțele diplomatice și neconforme spiritului relațiilor bilaterale și a valorilor prevăzute de Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE. Astfel fiind puse în pericol bunele relații cu un partener cheie pentru dezvoltarea durabilă a țării. La fel, se spune că sunt inacceptabile remarcile cu privire la responsabilitatea partenerilor europeni și a societății civile pentru lipsa progreselor în justiție, care nu au fost realizate de deplin din cauza lipsei voinței politice.

„Aluziile tendențioase ale prim-ministrului precum că reforma justiției a eșuat din cauza implicării societății civile sugerează lipsa de respect față de un principiu fundamental al oricărei democrații – transparența decizională prin implicarea societății civile, dar și lipsa unei înțelegeri clare cu privire la rolul societății civile într-o societate democratică și a calității transparenței decizionale în Republica Moldova”, se spune în declarație.

Organizațiile amintesc că în comunicatul de presă al Guvernului din 7 iulie este menționat faptul că executivul va rămâne ferm angajat pe calea europeană, singura direcție strategică viabilă pentru modernizarea țării. În acest context, se solicită guvernării și autorităților să respecte aceste valori, să renunțe la practicile instituite în ultimii ani care contravin acestor valori și să asigure aplicarea acestor valori în interesul cetățenilor Republicii Moldova.

Semnatarii declarației sunt Centrul de Resurse Juridice, Institutul pentru Politici și Reforme Europene, Asociația Presei Independente, Transparency International Moldova, IDIS „Viitorul”, Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, Fundatia pentru dezvoltare, Asociația Internaționala a Păstrătorilor Râului Eco-TIRAS, Asociația Obștească BIOS, Expert-Grup, Asociația Terra-1530, Centrul de Politici și Reforme, Asociația pentru Politică Externă, Institutul de Politici Publice, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, Fundația pentru Educație și Dezvoltare, Fundatia Est-Europeană, Centrul pentru Jurnalism Independent, Institutul Muncii, Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri, Consiliul Național al Tineretului, Mișcarea Ecologistă, Asociația Națională a Trainerilor Europeni, Centrul International „La Strada”, Centrul Național de Mediu, Centrul Național al Romilor, Uniunea organizațiilor invalizilor, Asociația de reabilitare a invalizilor. Lista este deschisă pentru semnare și pentru alte organizații.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării