Cum deputatul Furculiță și ministrul Voicu au mușamalizat un dosar penal
Un ales al poporului, membru al Comitetului Executiv Politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, dar și vicepreședinte al fracțiunii parlamentare a PSRM s-ar face vinovat de trafic de influență și abuz de funcția și statutul pe care îl deține.

Deputatul s-a implicat pentru a-și scăpa nepotul de dosar penal, după ce, în data de 25 octombrie, acesta a fost prins de agenții de patrulare ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) în stare de ebrietate la volan, transmite Știri.md.
Cel puțin asta reiese din înregistrările telefonice examinate de reporterii NordNews, în cadrul unei anchete jurnalistice.
Este vorba despre Corneliu Furculiță, unul dintre sponsorii importanți ai PSRM-lui și persoană de încredere a președintelui Republicii Moldova Igor Dodon.
Săptămâna trecută, pe adresa electronică a mai multor instituții de presă, a ajuns o înregistrare telefonică, în care un tânăr se laudă unui amic despre cum un oarecare Cornel, care îi este rudă, a fluturat cu legitimația de deputat în fața polițiștilor, după ce aceștia l-au tras pe dreapta la ieșirea din Chișinău și l-au supus testului cu aparatul Dragger. Pentru că rezultatele alcotestului arătau că acesta avuse o concentrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, bănuitul a fost dus la Dispensarul Narcologic, pentru a-i fi preluate probe de sânge.
„Să chici o dată și să nu te scoată, apoi ce fel de neam e ăsta?…”
Aceeași înregistrare telefonică a fost virală și pe mai multe canale de pe platforma online Telegram. Individul care se laudă prietenului cu aventurile și pilele sale se numește Sergiu Gorea, un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din satul Răuțel, raionul Fălești. Acesta este nepotul familiei Furculiță, mai exact fiul fratelui Ludmilei Furculiță.
Vineri, 6 noiembrie, Sergiu Gorea a fost surprins de echipa de filmare la volanului unui automobil de marca Renault, model Kangoo. Acesta a refuzat să discute cu jurnaliștii.
Pavel Voicu, ministrul afacerilor și al dosarelor aranjate
Recent, pe adresa redacției NordNews.md au ajuns și alte înregistrări telefonice care au legătură directă cu acest caz și care vin să confirme faptul că incidentul a avut loc, iar șoferul prins băut la volan a scăpat de dosar penal și a rămas cu permisul de conducere în buzunar, datorită implicării socialistului Furculiță.
Dintr-o înregistrare reiese clar că în rezolvarea acestui caz s-a implicat și ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu. Acesta l-ar fi sunat pe tânăr, prezentându-se „Pavel” și spunându-i că are numărul lui de la Cornel Dimitrievici (nota red. – Corneliu Furculiță), ca să-l întrebe mai multe detalii despre caz, pentru a rezolva situația.
Tânărul recunoaște că a băut bere până după miezul nopții și a dormit doar câteva ore. La care, interlocutorul cu voce asemănătoare cu cea a ministrului de Interne, după ce l-a întrebat toate detaliile și i-a explicat cum se bea: „Rachiul iese repede… În vreo două-trei ore, în cinci ore iese vinul și în șapte iese berea”, i-a cerut să-l telefoneze, îndată ce va fi chemat la audieri.
L-am sunat pe Pavel Voicu pentru o reacție. Acesta însă nu a răspuns la apelurile noastre telefonice, și nici la SMS.
Deputatul Corneliu Furculiță își învață nepotul (cum) să mintă
Pentru a vedea care este situația, Sergiu Gorea a fost telefonat de mătușa sa, Ludmila Furculiță. Aceasta a transmis telefonul soțului ei, deputatul PSRM, Corneliu Furculiță.
Alesul poporului îi sugerează lui Gorea să nu vorbească cu polițiștii, să nu-i caute, iar dacă o să fie sunat, să le spună că nu are avocat, iar avocatul pe care îl cunoaște e, la moment, plecat din țară. Acesta îi recomandă să nu-i fie frică, să reacționeze cu calm și să tragă cât mai mult de timp, asigurându-l că până la urmă totul va fi bine.
Am trimis un mesaj și deputatului PSRM, Corneliu Furculiță, pentru a ne oferi un comentariu pe marginea acestui caz, dar, până la moment, nu am primit niciun răspuns.
Numele lui Corneliu Furculiță a ajuns în gura presei și în vara acestui an, când în spațiul public a apărut o înregistrare video în care fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, îi oferea președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon o pungă, în care se presupune că erau bani. Dodon s-a scuzat atunci că nu poate lua punga și i-a zis lui Plahotniuc să i-o dea lui Costea, ca acesta să i-o transmită lui Cornel.
„Tot(ul) o să fie bine!…”
Pentru a-l scăpa pe nepotul lor de pedeapsa penală, familia Furculiță a făcut tot ce le-a stat în puteri. Chiar a doua zi, soția socialistului l-a sunat pe Sergiu Gorea și l-a anunțat să răspundă la telefon, învățându-l cum să vorbească cu anchetatorul.
Contactată de reporterul NordNews, Ludmila Furculiță a cerut să-i fie expediate întrebările în scris, dar până la momentul publicării anchetei jurnalistice, așa și nu a oferit vreun răspuns.
„A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea…”
O altă înregistrare telefonică care a fost analizată în cadrul anchetei este discuția avută între ofițerul de urmărire penală Constantin Andronic, de la Inspectoratul de Poliție Buiucani, și Sergiu Gorea. Ultimul a fost sunat pentru a fi citat la audieri în calitate de bănuit.
Contactat telefonic de către reporterul NordNews, ofițerul de urmărire penală Constantin Andronic a răspuns că un dosar pe numele lui Gorea Sergiu Vasile se află „La fază de urmărire. Mai multe date nu pot să vă ofer.”
Însă, a spus că este vorba despre cu totul alt caz și că despre incidentul din 25 octombrie dânsul nu este la curent: „Eu am avut o cauză penală în gestiune în 2018, care era remisă deja în judecată. Despre octombrie eu nu-s la curent, eu nu am avut în gestiune asemenea caz”.
„Tu, principalul, nu-ți fă griji…”
Lucrurile au început să se miște, după discuția avută cu anchetatorul de la Buiucani, iar Sergiu a fost telefonat de către Ludmila Furculiță, care l-a întrebat când ar urma să se prezinte la audieri. Soția socialistului îi recomandă tânărului să nu zică nimănui nimic, până nu vorbește cu cine trebuie și nu au un răspuns. Mai mult, soția lui Furculiță îi sugerează, pentru orice eventualitate, să facă rost de un certificat medical fals, pentru a-și motiva absența la audieri, totodată, asigurându-l că totul va fi bine.
„Principalul, dosar penal să nu fie…”
Câteva zile mai târziu, Sergiu Gorea a primit un apel de la un bărbat, care cel mai probabil este tatăl său. (Sergiu Gorea este fiul lui Vasilii Gorea, șeful Secției înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto din Bălţi și consilier raional de Fălești. La alegerile locale din toamnă, Vasilii Gorea a candidat la funcția de primar al satului Răuțel, raionul Fălești, din partea PSRM).
În cadrul discuției i-a spus că a fost telefonat de „Liuda” (nota red. – Ludmila Furculiță, soția deputatului PSRM) și l-a informat în legătură cu incidentul din 25 octombrie – că nu va fi pornit dosar penal și că va scăpa doar cu o amendă, deoarece Corneliu Furculiță a aranjat situația, chiar dacă, din câte reiese, asta l-a costat nervi.
Mătușa, mai tare ca Poliția
Mulțumită că a reușit să-și scape nepotul doar cu o amendă, Ludmila Furculiță l-a sunat pe Sergiu Gorea și l-a dojenit părintește, rugându-l frumos să se facă băiat cuminte. Aceasta i-a amintit și de alte încălcări pe care acesta le-a comis.
Ludmila Furculiță îl atenționează pe nepotul său să nu consume alcool înainte de a urca la volan și să nu încalce regulile de circulație: „Poliția e poliție, dar eu sunt mai rea de 100 de ori decât poliția!”, l-a avertizat mătușa.
Ce spun statisticile:
Doar în primele nouă luni ale anului 2020, au avut loc peste 1.400 de accidente rutiere, în care au murit 170 de oameni iar alţi 1.600 au fost răniţi. Principalele cauze ale accidentelor sunt viteza excesivă şi condusul maşinii în stare de ebrietate.
Ce spune legea:
Conform Art. 327 din Hotărârea Nr. 24, din 17-10-2019, a Curții Constituționale privind Abuzul de putere sau abuzul de serviciu:
„(1) Folosirea intenționată de către o persoană publică a situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile […] drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
- c) soldată cu urmări grave se pedepsește cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenționale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.