main logo
7923

CUB și-a anunțat candidatul pentru funcția de primar general al Capitalei

Ion Bulgac este candidatul Partidului Politic „Coaliția pentru Unitate și Prosperitate” (CUB) pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de către partid în cadrul unui briefing de presă.

CUB și-a anunțat candidatul pentru funcția de primar al Capitalei

Ion Bulgac, în vârstă de 23 de ani, a terminat anul IV al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova anul acesta, transmite Știri.md cu referire la diez.md.

El este și președinte al Organizației de Tineret a Partidului Politic „Coaliția pentru Unitate și Prosperitate”.

Din 2019 până în 2022 a fost președinte al Asociației Naționale de Dezbateri Academice. De asemenea, în 2021 și-a început activitatea ca antreprenor în sectorul agricol.

„Într-o campanie electorala a nomenclaturiștilor care sunt nevoiți să privească în urmă, noi suntem singurii care privesc cu încredere spre viitor! Iar viitorul nostru înseamnă România, UE și NATO, înseamnă dezvoltare, bunăstare, progres și unitate”, menționează Ion Bulgac.

Pentru fotoliul de primar din Chișinău și-au anunțat candidaturile Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (Anatol Usatâi), Ruslan Codreanu, PAS (Lilian Carp), Partidul „Șor” (Tatiana Bordeianu) și MAN (Ion Ceban).

Următoarele alegeri locale în Republica Moldova ar urma să aibă loc în anul 2023, pe 29 octombrie sau pe 5 noiembrie.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării