main logo
950

Ce spune Sîrbu despre extinderea concursului pentru șefia CNA

„Ori componentele alianței nu s-au înțeles în privința candidatului de compromis, ori candidatul de compromis nu a reușit să depună dosarul”.

Ce spune Sîrbu despre extinderea concursului pentru șefia CNAFoto: agora.md

Așa a explicat deputatul democrat, Sergiu Sîrbu decizia Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, privind extinderea termenului limită de depunere a dosarelor pentru funcția de șef al Centrului Național Anticorupție (CNA), transmite Știri.md cu referire la Agora

„Noi nu am înțeles motivele care au stat la baza acestei decizii. Nu există niciun temei pentru extinderea termenului. Au fost depuse zece dosare complete, nu există niciun impediment ca să începem examinarea lor. Președintele comisiei a spus însă că sunt puține dosare, dar acesta nu este un argument juridic, e mai degrabă un argument politic. Eu presupun că ori componentele alianței nu s-au înțeles în privința candidatului de compromis, ori candidatul de compromis nu a reușit să depună dosarul. Ceva la mijloc este cu siguranță”, a declarat Sergiu Sîrbu pentru AGORA.

Democratul a spus că, în cadrul ședinței comisiei a propus publicarea listei candidaților înscriși în concurs. „Comisia a refuzat. Ni s-a spus că lista va fi făcută publică după ce se va încheia termenul limită de depunere a dosarelor. Ei pot spune că anterior așa s-a făcut, dar acesta nu este un argument. Dacă noi am greșit, asta nu înseamnă că ei trebuie să repete greșelile noastre”, a explicat el.

Totuși, l-am întrebat pe Sergiu Sîrbu de ce nu publică el lista candidaților, de vreme ce o deține. „Este un regulament de concurs și nu aș vrea să-l încalc. Pot să vă spun că marea majoritate a candidaților sunt actuali sau foști colaboratori ai CNA. Mai sunt vreo doi lectori universitari”, a răspuns deputatul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării