main logo
1803

Candidații la prezidențiale vor trebui să aibă un grup de inițiativă

Toți candidații desemnați pentru funcția de președinte al Republicii Moldova trebuie să constituie un grup de inițiativă și să-l înscrie la Comisia Electorală Centrală, iar documentația necesară trebuie depusă cu cel puțin 50 de zile înainte de ziua alegerilor.

Candidații la prezidențiale vor trebui să aibă un grup de inițiativăImagine simbol

Potrivit CEC, în cazul în care inițiativa vine de la cetățeni, grupul de inițiativă se constituie din cel puțin 25 și cel mult 100 de persoane cu drept de vot. Grupul de inițiativă se constituie la adunarea cetățenilor la care se decide susținerea candidatului la funcția de președinte al R. Moldova, se alege conducătorul grupului și se aprobă lista membrilor grupului de inițiativă, transmite Știri.md.

Astfel, candidatul desemnat participă în mod obligatoriu la adunarea de constituire a grupului de inițiativă și poate fi ales conducător al grupului. Totodată, conducător al grupului de inițiativă poate fi ales și un alt membru al acestuia. La ședințele organelor centrale ale partidelor și ale blocurilor electorale, în cadrul cărora are loc desemnarea candidatului la funcția de președinte al R. Moldova, se aprobă lista membrilor şi se constituie grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor susținătorilor candidatului respectiv.

Pentru înregistrarea grupului de inițiativă, candidatul desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, cel târziu cu 50 de zile înainte de ziua alegerilor, depune la Comisia Electorală Centrală următoarele documente:

  • cererea în formă scrisă privind înregistrarea grupului de iniţiativă;
  • procesul-verbal al ședinței adunării cetățenilor / organului central privind susținerea / desemnarea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova;
  • lista, în original, a cetățenilor care au participat la adunarea de constituire a grupului de inițiativă / a membrilor organului central care, potrivit statutelor lor, au competența de a desemna candidatul la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Lista prezentată va conține numele, prenumele, anul nașterii, domiciliul / reședința temporară și semnăturile acestora;
  • lista membrilor grupului de inițiativă, inclusiv versiunea electronică a listei care nu conține rubrica „Semnătura”;
  • declarația candidatului desemnat privind consimțământul său de a fi susținut în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, conținând şi declarația pe propria răspundere privind întrunirea condițiilor constituționale referitoare la domicilierea pe teritoriul Republicii Moldova și cunoașterea limbii române, existența studiilor superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Declarația va fi scrisă personal de candidatul desemnat la sediul Comisiei Electorale Centrale și prezentată concomitent cu setul de documente;
  • copia de pe buletinul de identitate al candidatului desemnat;
  • după caz, cererea în formă scrisă a conducătorului grupului de inițiativă privind desemnarea persoanei responsabile de finanțele grupului de inițiativă (trezorierul);
  • statutul şi extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice (originalul şi copia), în cazul partidelor politice. Se va prezenta fotocopia de pe actele menționate. În calitate de copie a statutului se acceptă şi versiunea tipografică a acestuia.

În termen de trei zile de la recepționarea documentelor, CEC verifică corectitudinea acestora şi decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupului de inițiativă.

Cereri privind modificarea sau completarea componenței grupului de inițiativă pot fi depuse până la depunerea listelor de subscripție, de către conducătorul grupului de inițiativă.

Știri.md amintește că alegerile pentru funcția de președinte și referendumul constituțional pentru integrarea europeană a Republicii Moldova vor avea loc în aceeași zi – la 20 octombrie.

Printre cei care au anunțat deja oficial că vor candida la scrutinul prezidențial se numără:

  • Maia Sandu (actualul președinte al R. Moldova);
  • Tudor Ulianovschi (ex-ministru de Externe în Guvernul Filip);
  • Andrei Năstase (fondatorul Platformei DA, ex-ministru de Interne);
  • Vlad Filat (lider PLDM);
  • Ion Chicu (lider PDCM, fost prim-ministru);
  • Alexandr Stoianoglo (ex-procuror general);
  • Irina Vlah (fostul bașcan al UTA Găgăuzia);
  • Renato Usatîi, (liderul „Partidului Nostru”);
  • Natalia Morari (jurnalistă);
  • Vasile Tarlev (fost prim-ministru al Republicii Moldova);
  • Victoria Furtună (fost procuror);
  • Valeriu Pleșca (fost ministru al Apărării);
  • Alexandru Arseni (lector la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova şi deputat în primul Parlament al R. Moldova);
  • Vasile Bolea (deputat, Blocul „Victorie”);
  • Octavian Țîcu (deputat din partea Blocului Împreună);
  • Igor Munteanu (Partidului CUB);
  • Ștefan Savițchi (candidat independent).

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării