main logo
1583

Călin Vieru susține că i s-a propus să fure din miliard când era deputat

Omul de afaceri Călin Vieru, cel care vrea să se întoarcă în politică de dragul unirii cu România, a declarat astăzi că în perioada când se formau primele alianțe europene i s-a propus să „gâdile BEM-ul”, așa cum se exprimă el.

Călin Vieru susține că i s-a propus să fure din miliard când era deputat

Se întâmplă atunci când acesta deținea funcția de deputat. Dezvăluirile vin 9 ani mai târziu, acum, în campanie, transmite Știri.md cu referire la Protv.md.

 „Eu nu am fost introdus ca un om foarte proaspăt venit în sistem. Sigur s-a jucat cu mâinile pe sub masă, nu mi s-au deschis cărțile ca mi se explice ce se întâmplă, s-a făcut doar o aluzie și aluzia era de genul  tu poți iei un credit în condiții foarte bune. Doar atât. Am aflat ca și dumneavoastră, după 4-5 ani ce s-a întâmplat, iar atunci, eu am ieșit și prin vorba spusă la posturile de televiziune și prin vorba scrisă în ziare și în internet și m-am expus de ce am plecat. Și atunci am spus  nu tolerez dictatura, tirania. Și tot atunci am spus  dacă va ajunge prim-ministrul (n.red Vlad Filat) nostru  conducă această țară, atunci domnul Voronin va intra în istorie ca cel mai mare democrat și liberal. Despre BEM nu puteam știu, nu știam nimic, am aflat ca și dumneavoastră abia acum. Și îmi pare rău pentru Vlad Filat și îl compătimesc este acum după gratii, dar asta e situația”, a declarat Vieru.

Fiului lui Grigore Vieru susține că i s-a propus acel credit în anul 2010.

Despre jaful secolului, cum a fost numit furtul unui miliard de dolari în băncile Unibank, Banca Socială și Banca de Economii, s-a aflat după alegerile parlamentare din 2014. 

Imediat, Guvernul a acoperit gaură cu credite luate de la Banca Națională, pe care acum le întoarce din buget, adică din taxele plătite de cetățeni.

 Instituțiile financiare au falimentat și au fost lichidate, iar proprietățile lor sunt vândute.

Primul raport Kroll, publicat de președintele parlamentului Andrian Candu, arată o bună parte din banii furați au fost spălați prin firme ale primarului de Orhei, Ilan Șor. 

Deși acesta se declară nevinovat, el a fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare de prima instanța

Curtea de Apel Cahul, care ar trebui  emită o decizie finală în acest caz, examinează dosarul deja de un an cu foarte multe amânări

Alte sentințe în dosarul miliardului nu au fost pronunțate, deși au trecut 4 ani de la fraudă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării