Ambasadorul UE, vizită în Transnistria: Cu cine a avut întrevederi
Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, împreună cu echipa Delegației UE, au vizitat regiunea transnistreană. Oficialii au mers la comunități, școli și întreprinderi, reafirmând angajamentul Uniunii Europene pentru dialog, stabilitate și pace.

La Râbnița, ambasadorul UE a discutat cu elevii, profesorii și directorii liceului cu predare în română „Evrika” și Școlii №10 cu predare în rusă „A. K. Belitchenko”, transmite Știri.md.
„Restabilirea sediului inițial al Liceului Teoretic „Evrika” rămâne esențială pentru asigurarea unui mediu de învățare adecvat și soluționarea provocărilor educaționale de lungă durată. Educația este cheia unui viitor european mai bun, pe care îl putem construi împreună”, se menționează într-un comunicat de presă.
Oficialii au vizitat și una dintre cele mai mari întreprinderi din regiune - Uzina Metalurgică Moldovenească, activitatea căreia este în continuare suspendată din cauza crizei energetice agravate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei în noiembrie 2024.
Echipa Delegației a discutat cu conducerea uzinei despre capacitatea acesteia de a se adapta și funcționa într-o piață energetică liberalizată.
De asemenea, la Tiraspol, Delegația UE a avut o întrevedere și cu liderul de facto, Vadim Krasnoselski. Discuțiile au vizat criza energetică și economică, procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum și situația drepturilor omului în regiune.
„Vizita a subliniat, totodată, pachetul de asistență de urgență în valoare de 20 de milioane de euro oferit malului stâng la începutul lunii februarie – o dovadă concretă a sprijinului UE pentru locuitorii din regiune. Alte 60 de milioane de euro rămân disponibile, însă deblocarea lor depinde de progrese clare în respectarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a unui sistem echitabil de stabilire a prețurilor la energie”, se mai menționează în comunicat.