Ambasadorul Rusiei la București: Moldova, românizată forțat
Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, a declarat că Republica Moldova ar fi supusă unui proces de „românizare artificială și în mare parte forțată”. Diplomatul rus a criticat, în cadrul unui interviu acordat agenției pro-Kremlin Ria Novosti, vizitele frecvente ale oficialilor români la Chișinău și apropierea dintre Chișinău și București.

„Emisarii români vizitează practic nonstop Republica Moldova, demonstrând sprijin deplin pentru președintele Maia Sandu și așa-numita alegere proeuropeană, în opoziție cu cea prorusă”, a declarat ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.
Diplomatul rus a criticat și faptul că „un număr semnificativ de lideri moldoveni, inclusiv președintele, dețin pașapoarte românești”.
„În realitate, Republicii Moldova i se impune astăzi o alegere antinațională, care duce la pierderea identității naționale și a suveranității statale. Procesul de românizare a Moldovei, aflat acum în plină desfășurare, are un caracter artificial, în mare parte forțat, și urmărește integrarea ei economică, asimilarea și ca o anexă demografică și lichidarea specificului național”, a mai declarat ambasadorul Rusiei în România.
Ministerul de Externe de la Chișinău nu a oferit, deocamdată, o reacție la acuzațiile lansate de Vladimir Lipaev.
De menționat că autoritățile de la Chișinău au declarat, în repetate rânduri, că România este principalul partener al Republicii Moldova și un adevărat „ambasador” al țării noastre în procesul de aderare la Uniunea Europeană. La rândul său, Bucureștiul își reafirmă constant sprijinul pentru Republica Moldova, inclusiv în parcursul său european.