main logo
2025

Adrian Dupu: România și Moldova trebuie să împartă viitorul european

România și Republica Moldova împart aceeași limbă, aceeași cultură, aceeași istorie și trebuie să împartă și același viitor European a declarant secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, în cadrul unei emisiuni.

Adrian Dupu: România și Moldova trebuie să împartă viitorul european

Oficialul a explicat și modalitățile practice prin care România ajută țara noastră în parcursul său european, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

„Pe lângă toate eforturile pe care le depunem pentru a sprijini dezvoltarea economică, investițiile în învățământ, cultură, investiții sociale, România e și principalul avocat al  Moldova. Iar acest ajutor diplomatic la nivel european este un ajutor extrem de mare pentru pașii pe care îi face R. Moldova spre integrarea europeană. Experții noștri care au contribuit la aderarea la UE, negociatorii noștri pregătesc cadrele care vor fi viitorii negociatori ai R. Moldova” a declarant Adrian Dupu.

El a subliniat și faptul că, datorită faptului că România este deja stat membru al UE, Moldova are acces la întregul acquis comunitar, tradus în limba română.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării