Acum 108 ani, Regatul României a intrat în Primul Război Mondial
La data de 27 august 1916, Regatul României, după lungi dezbateri politice dintre Casa Regală și clasa politică, decide să intre în Primul Război Mondial, conflict internațional ce a schimbat, peste doi ani, substanțial cursul istoriei românilor.

România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei, formată de marile puteri de atunci - Imperiul Rus, Marea Britanie și Franța. A fost un pas dificil luat de regele Ferdinand, aflat de doar doi ani la conducere, după moartea unchiului său Carol I, în 1914. Casa Regală Română făcea parte dintr-o dinastie germană - Hohenzollern, ceea ce însemna că armele erau îndreptate împotriva Germaniei, stat ce făcea parte din coaliția militară a Puterilor Centrale - împreună cu Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria, ultima dorind cu orice preț retrocedarea sudului Dobrogei, Catrilaterul, alipit la România în 1913, transmite Știri.md, cu referire la ziua.md.
În urma acestei decizii, Regele Ferdinand, care după 1918 va fi numit Întregitorul, a fost exclus din Casa Regală de Hohenzollern de către Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
Răspunzând marelui politician român Petre P. Carp, filogerman convins, Regele Ferdinand a arătat că interesele ţării şi ale dinastiei erau identice: „Dinastia va urma soarta ţării, învingătoare sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să ştiţi, domnule Carp, că dinastia mea este română. Rău aţi făcut când aţi numit-o străină, germană. Nu, e românească!”.
Anterior, loialitatea sa față de patria de adopție a determinat excomunicarea sa din Biserica Catolică, ridicată ulterior, întrucât a fost de acord ca viitorii săi urmași să fie botezați și crescuți în religia ortodoxă română, la cererea Guvernului României. Regele a fost însă catolic până la moarte.
În ciuda auspiciilor nefavorabile, a dramelor personale, Regele Ferdinand I a fost un simbol pentru lupta românilor, iar la sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost încoronați Regi ai României Mari. Sub domnia sa, România a cunoscut o serie de transformări profunde în anii care au urmat Primului Război Mondial, prin introducerea votului universal, aplicarea reformei agrare și adoptarea unei noi Constituții.
Citiți întregul articol aici.