main logo
594

Acord moldo-suedez privind angajarea familiilor diplomaților în misiuni oficiale

Membrii de familie ai personalului misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare vor putea fi angajați cu remunerație. În acest sens, a fost semnat un acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Suediei.

Acord moldo-suedez privind angajarea familiilor diplomaților în misiuniFoto: MAE

Documentul a fost parafat de viceprim-ministrul Mihail Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, și de ambasadoarea Katarina Fried, în cadrul unei întrevederi care a marcat încheierea mandatului său diplomatic în Republica Moldova, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe, acordul reprezintă un pas important în sprijinirea echilibrului profesional și personal al angajaților din serviciul diplomatic.

Ministrul Mihail Popșoi și-a exprimat aprecierea pentru activitatea ambasadoarei, subliniind că mandatul acesteia a fost marcat nu doar de eforturi oficiale, ci și de implicare personală. El a menționat că relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Suedia au atins un nivel fără precedent, atât pe plan politic, cât și în ceea ce privește cooperarea directă între oameni și instituții.

Proiectele lansate cu sprijinul Suediei reflectă implicarea activă a Ambasadei în procesul de modernizare a Republicii Moldova, a mai adăugat șeful diplomației de la Chișinău.

Ambasadoarea Katarina Fried, citată în comunicatul MAE, a remarcat progresele înregistrate în ultimii ani, menționând că Moldova nu mai este aceeași țară pe care a găsit-o la sosire. Schimbările sunt evidente și pozitive.

La final, Popșoi i-a urat mult succes ambasadoarei în noua sa misiune, exprimând încrederea că Moldova va continua să aibă în persoana sa o prietenă și o susținătoare devotată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării