8 gesturi făcute în mod curent şi de unde provin ele

1. Strângerea mâinilor

Acest obicei universal datează din cele mai vechi timpuri. Reprezentări ale strângeri de mână au fost descoperite de către arheologi încă din secolul 4 î.e.n. 

În acele vremuri, acest gest avea o semnificaţie aparte: arătând mâna goală, demonstrai că nu eşti înarmat şi ai intenţii de pace.

Semnificaţia gestului s-a schimbar radical în zilele noastre, strângerea de mână fiind o legătură simbolică în cazul unui acord între două pesoane sau, uneori, la prima întâlnire cu o persoană necunoscută, consfinţirea unei legături cu acea persoană.

2. Datul din cap în sens afirmativ..... sau negativ

Primul care a descris aceste gesturi a fost marele naturalist Charles Darwin, în 1913. În cartea Expresia emoţiilor la om şi animale, el a avansat ipoteza că aceste gesturi sunt, în mare parte, înnăscute.

Exemplele sale au fost  copiii, care îşi mişcă capul lateral atunci când vor să refuze hrana şi vertical atunci când aprobă un lucru. Un alt lucru descoperit de Darwin este că acest comportament este comun în majoritatea culturilor (bine, mai puţin la bulgari, unde gesturile au o semnificaţie total opusă).

3. Aplauzele

Obiceiul de a bate palmele ca gest de aprobare - aplauzele - se pare că îşi are originea în Roma antică. Piese de teatru scrise de Plautus şi Terence conţin imperativul "plaudite" - îndemn pentru audienţă de a aplauda. Deşi acest obicei a părut abandonat în Evul mediu, el a reapărut în al secolul al XVI-lea în Franţa, atunci când grupuri profesioniste de "aplaudaci" erau angajate de teatre pentru a da impresia că spectacolele au un mare succes, obicei preluat rapid în toată Europa.

Gestul de a aplauda este unul dobândit, nu înnăscut. Aceast fapt este demonstrat prin alternativele care exprimă apobarea. În Roma antică, alternativele aplauzelor erau fluturarea togilor, sau ca şi în diferite culturi din zilele noastre, tropăitul din picioare sau fluieratul.

În sălbăticie, bătutul din palme (labe) se foloseşte pentru a semnaliza pericolul sau pentru a atrage atenţia.

4. Sărutul

Întrebare "întrebătoare": dacă 10% dintre oameni (exemplul cel mai remarcabil fiin deschimoşii, care nu se sărută niciodată), de ce fac acest lucru restul de 90%?

Răspunsul, care nu este deloc romantic, ne este dat de teoria reproducerii, care spune că limba şi buzele noastre sunt pline de terminaţii nervoase care "se activează" în timpul sărutului generând o stare plăcută, care se cere repetată iar şi iar (şi iar...).

O altă teorie spune că în timpul sărutului are loc un schimb de feromoni şi o "conversaţie" biologică între cele două organisme, o modalitate subconştientă de a testa dacă, din punct de vedere biologic, din "cuplarea" lor va rezulta un urmaş sănătos.

5. Toastul şi ciocnitul paharelor

În ceea ce priveşte adresarea de urări în momentul în care se bea, acest obicei se pirde în negura timpurilor, necunoscându-i-se originea. Însă de ce ciocnesc oamenii paharele şi apoi beau simultan?

O legendă populară, dar care nu are acoperire ştiinţifică, spune că paharele (cupele, cănile, etc) se ciocneau pentru a se demonstra că nu se încearcă otrăvirea partenerului de pahar. Şi asta pentru că, la ciocnirea "viguroasă" a recipientelor, stropi de băutură săreau dintr-unul în altul. 

O versiune mai plauzibilă este următoarea: în vechime, se bea dintr-un singur vas, care era trecut din mână în mână. După apariţia paharelor, oamenii au început să bea fiecare din vasul lui, însă, pentru a demonstra unitatea dintre ei, beau în acelaşi timp. Ciocnitul efectiv al paharelor se crede că a apărut datorită sunetului plăcut făcut de pahare în momentul ciocnirii lor.

6. Urarea "Sănătate!" spusă în momentul în care cineva strănută

Există multe teorii despre invocarea bunăvoinţei Domnului (God bless you!) atunci când strănută cineva, iar multe dintre ele se bazează pe superstiţii. Prima atestare a acestui obicei apare în nuvela The Ancient Ass de Apuleius, în jurul anului 150. În ceea ce priveşte originea, anticii credeau că, în momentul strănutului, sufletul "scapă" din corp iar binecuvântarea îl proteja de forţele răului.

7. Thumb Up

În mod greşit se crede că îndreptarea degetului mare în sus sau în jos provine din vechea Romă, unde aceste gesturi erau folosite de mulţimea strânsă la Collosseum pentru a vota dacă un gladiator va fi omorât sau cruţat.  

Legenda este parţial adevărată, degetul mare îndreptat în jos şi făcând o miscare de "înjunghiere" semnificând, într-adevăr, ceea ce se spune. Însă, în acele vremuri nu exista posibilitatea de a "graţia" un luptător, astfel că nu exista îndreptarea degetului mare în sus.

Există numeroase izvoare care pun semnul egalitaţii între "bun" - degetul mare îndreptat în sus şi "rău" - degetul mare îndreptat în jos. Unul dintre acestea este vechea zicere englezească "Am pus degetul!", folosită pentru a parafa o înţelegere. O altă posibilă sursă ar fi gestul francezilor care însemna "de prima clasă".

8. High Five

Paradoxal, deşi a apărut recent, în 1980, originea acestui gest este greu de stabilit. Ceea ce este însă sigur, este faptul că gestul a apărut pentru prima dată în sportul american. În cel puţin o carte se afirmă că două stele ale baschetului american, Dusty Baker şi Glenn Burke de la Los Angeles Dodgers au făcut acest gest în timpul unui meci, pe 2 octombrie 1977. Alti documentarişti afirma că primul High Five a fost dat un an mai târziu, la un antrenament al echipei de baschet a Universităţii din Louisville, Cardinals.

Interesant de ştiut ar fi dacă acest gest modern va rezista sute sau mii de ani, la fel ca cele prezentate mai sus.