main logo
1040

E băiat sau fată? Nyusha a anunțat sexul celui de-al doilea copil

Pe data de 21 iulie 2021, Nyusha a făcut o declarație importantă: anul acesta va deveni mamă pentru a doua oară.

E băiat sau fată? Nyusha a anunțat sexul celui de-al doilea copil

A făcut anunțul într-o manieră deosebită: și-a arătat pentru prima dată burtica în videoclipul piesei „Heaven Knows”. Anunțul despre sexul copilului, la fel, a fost inedit, transmite Știri.md cu referire la Ea.md.

De data aceasta cântăreața a decis că va afla sexul copilului într-un mod mai diferit. Astfel, Nyusha a organizat pe data de 9 octombrie o petrecere baby shower.

„V-am pregătit atât de multe surprize încât eu însămi sunt încă în stare de șoc”, a scris artista pe profilul ei de Instagram.

Sala de sărbătoare a fost amenajată cu baloane de culori roz și albastru. Invitații au avut parte și de o provocare, pentru că au fost puși să ghicească dacă e băiat sau fată.

Votul se desfășura nu doar în sală, dar și pe rețelele de socializare. În timpul petrecerii Nyusha organiza și live-uri atât pe Instagram, cât și pe TikTok. Majoritatea abonaților au pus inimile albastre, iar unii au declarat cu încredere: vor fi gemeni!

La o oră și jumătate după începerea petrecerii, răspunsul a fost dat: Nyusha și Igor vor avea un fiu!

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării