main logo
593

Zelenski promite că va recâștiga Lisiceansk: Nu renunțăm la nimic

Rusia a preluat controlul în Lugansk. Armata ucraineană a anunțat că se retrage din Lisiceansk din cauza „superiorității trupelor de ocupație ruse - în artilerie, forțe aeriene, sisteme lansatoare de rachete, muniție și personal”.

Zelenski promite că va recâștiga Lisiceansk: Nu renunțăm la nimicFoto: Profimedia

Continuarea apărării orașului ar fi dus la consecințe fatale pentru militarii ucraineni, spun oficialii de la Kiev. Lisiceansk este ultima localitate importantă din Lugansk în care rușii nu își impuseseră controlul. Acum, pot anunța la Moscova cucerirea întregii regiuni, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Vladimir Putin le dăduse termen 1 iunie pentru acest obiectiv. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a promis că va recâștiga Lisiceansk cu ajutorul armelor vestice cu rază lungă de acțiune. „Ucraina nu renunță la nimic”, a spus el într-un discurs duminică seară.

Luhansk Battle Map Draft July 3,2022

Marea Britanie va sprijini reconstrucția Ucrainei

ACTUALIZARE 7:50 Ministrul britanic de externe, Liz Truss, va prezenta luni un vast plan de sprijin pentru a ajuta Ucraina pe termen lung şi a participa la reconstrucţia ţării odată ce războiul cu Rusia se va termina.

În cursul Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei de la Lugano, în Elveţia, Liz Truss va prezenta planurile Marii Britanii pentru a sprijini ţara pe termen scurt, prin ajutor umanitar, dar şi pe termen mai lung pentru a relansa economia ucraineană prin furnizarea de expertiză financiară şi economică britanică, a comunicat ministerul. Londra va sprijini în special reconstrucţia oraşului şi a regiunii Kiev, la cererea preşedintelui ucrainean, Vladimir Zelenski, a precizat Foreign Office.

Marea Britanie intenţionează, de asemenea, să colaboreze cu Kievul şi aliaţii săi pentru a găzdui conferinţa pentru relansarea Ucrainei în 2023 şi va deschide un birou la Londra pentru a ajuta la coordonarea acestor eforturi.

"Redresarea Ucrainei după războiul de agresiune al Rusiei va fi un simbol al puterii democraţiei asupra autocraţiei. Acest lucru îi va arăta lui Putin ca încercările sale de a distruge Ucraina au avut ca rezultat doar o naţiune mai puternică, mai prosperă şi mai unită", a declarat şefa diplomaţiei britanice înaintea conferinţei.

"Am fost în frunte în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei în timpul războiului şi vom continua să fim în frunte în sprijinirea planului de reconstrucţie şi dezvoltare al guvernului ucrainean", a spus ea.

Miercuri, guvernul britanic a anunţat deblocarea unui miliard de lire sterline (1,16 miliarde de euro) în ajutor militar suplimentar Ucrainei pentru a răspunde invaziei ruse, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană şi drone. Aceste noi fonduri vor ridica ajutorul militar britanic acordat Kievului la 2,3 miliarde de lire sterline.

Australia va trimite Ucrainei noi ajutoare de peste 100 de milioane de dolari

ACTUALIZARE 7:40 Australia va trimite Ucrainei noi ajutoare de peste 100 de milioane de dolari, inclusiv echipamente militare. Totodată, va sancționa încă 16 oficiali ruși.

Premierul Anthony Albanese a fost în Ucraina, a vizitat Bucea, Hostomel și Irpin, trei orașe din regiunea Kiev unde au fost descoperite dovezi ale crimelor de război și ale torturii după retragerea forțelor ruse.

Un steag sovietic a fost arborat deasupra unei clădiri distruse în Lisiceansk

ACTUALIZARE 7:20 Un steag sovietic a fost arborat deasupra unei clădiri distruse în Lisiceansk. Cel responsabil este unul dintre cecenii lui Ramzan Kadîrov, lider care spunea recent că localitatea este înconjurată. Și dacă rușii se laudă că au cucerit acest oraș, occidentalii cred că ucrainenii s-au retras tactic de acolo.

Cele mai importante informații de duminică:

- Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: "Discutăm cu aliații apropiați problema garanțiilor de securitate și soluțiile pe care le-am putea oferi. Este un proces în desfășurare, dar ceea ce este clar este că nu va fi la fel ca și cum cineva ar fi membru NATO".

- Luptele continuă cu intensitate și pe frontul sudic, la Melitopol. Armata ucraineană a atacat cu rachete pozițiile ruse din orașul aflat sub ocupație. Primarul din Melitopol a confirmat că au fost vizate baze și depozite militare și ar fi fost folosite lansatoare HIMARS. Incendiile pornite noaptea s-au putut vedea și când a răsărit soarele.

- Ivan Fedorov, primarul ucrainean al Melitopol: "Rușii au patru baze pe teritoriul orașului Melitopol. Au fost 30 de lovituri asupra unei singure baze militare. Rușii au încercat să evacueze echipamentele militare care nu erau avariate, dar nu mai era niciunul".

- Explozii au fost și peste graniță, în Rusia. În orașul Belgorod, mai exact, un important centru logistic pentru armata rusă. Guvernatorul de aici spune că atacurile au lăsat în urmă morți și răniți și au avariat zeci de clădiri. Orașul este protejat de sisteme antiaeriene S-400, cele mai bune pe care le are Rusia, dar nu au interceptat racheta.

- Papa Francisc: "Criza din Ucraina ar fi trebuit să fie o provocare pentru oameni de stat înțelepți, capabili să construiască prin dialog o lume mai bună pentru noile generații. Trebuie să trecem de la strategiile de putere politică, economică și militară la un proiect global de pace."

- Între timp, departe de linia frontului, o navă cargo rusească a fost reținută de autoritățile vamale din Turcia. S-a întâmplat la cererea Kievului, care a acuzat Moscova că vasul care plecase din portul Berdiansk transportă grâu ucrainean furat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării