main logo
1344

Un congresmen american cere explicații despre înghețarea livrărilor către Ucraina

Membrul Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Brian Fitzpatrick (republican din statul Pennsylvania), a solicitat oficial Casei Albe și Departamentului Apărării să organizeze un briefing de urgență pentru a clarifica informațiile privind înghețarea de către Pentagon a unei părți din livrările de armament destinate Ucrainei. Fitzpatrick a publicat miercuri, 2 iulie, pe rețeaua X, o copie a scrisorii sale, scrie DW.

Un congresmen cere explicații despre înghețarea livrărilor către UcrainaImagine simbol

Deputatul speră că instituțiile vizate vor analiza stocurile de arme și muniții și se vor asigura că „Statele Unite rămân pe deplin angajate în furnizarea resurselor de care Ucraina are nevoie urgent pentru a-și apăra poporul și a susține cauza libertății”, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Republicanul a reamintit că Rusia desfășoară cel mai amplu atac aerian de la începutul războiului, lansând peste 500 de proiectile asupra obiectivelor civile din Ucraina într-o singură săptămână.

„Trupele ucrainene nu-și apără doar propria țară - ele mențin linia frontului libertății. În apărarea libertății nu există loc pentru jumătăți de măsură. Trebuie să apărăm pacea prin forță, așa cum am făcut întotdeauna”, a scris politicianul.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Sean Parnell, a declarat într-un briefing că instituția analizează capacitățile sale pentru a se asigura că, în timp ce oferă asistență altor state, nu își periclitează propria securitate.

„Această analiză are drept scop asigurarea unei alinieri a ajutorului militar acordat de SUA cu prioritățile noastre de apărare”, a explicat el. „Considerăm acest demers drept un pas pragmatic și rațional către crearea unui sistem de evaluare a destinației munițiilor”, a adăugat Parnell.

El a precizat că această evaluare va ajuta președintele Donald Trump și ministrul Apărării Pete Hegseth să ia decizii informate. În final, a afirmat că misiunea Pentagonului este punerea în aplicare a agendei lui Trump „America pe primul loc” și asigurarea „păcii prin forță” în întreaga lume.

Amintim că Pentagonul a oprit la 1 iulie livrările către Kiev de rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, rachete Hellfire și alte muniții de artilerie de mare precizie, din cauza temerilor că stocurile americane ar fi insuficiente. Conform sursei, aceste livrări au fost convenite cu partea ucraineană în timpul administrației Biden, scrie POLITICO.

Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat pe 2 iulie că a solicitat o convorbire telefonică cu omologii americani pentru a clarifica detaliile situației. Rezultatele acestor contacte vor fi comunicate ulterior la nivelul ministerelor ucrainene ale Apărării și de Externe.

În aceeași zi, la indicațiile ministrului adjunct de Externe Andrii Sybiha, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al SUA la Kiev, John Hinkel. Întâlnirea a fost condusă de viceministra de Externe Mariana Beța. „Partea ucraineană a subliniat că orice întârziere sau amânare în sprijinirea capacităților de apărare ale Ucrainei nu face decât să încurajeze agresorul să continue războiul și teroarea, nu să caute pacea”, se arată în comunicatul MAE ucrainean.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării