Topul celor mai periculoase orașe din Europa
Un top al celor mai periculoase orașe din Europa arată că Marsilia, Birmingham și Napoli nu mai sunt doar destinații turistice spectaculoase, ci și locuri în care călătorii ar putea trece prin experiențe mai dramatice decât și le-ar fi imaginat.

Numbeo, o platformă online de baze de date care oferă informații statistice despre costul vieții, criminalitate și calitatea vieții în orașe și țări din întreaga lume, pe baza colaborării voluntare, a publicat un clasament al celor mai periculoase orașe din Europa, transmite Știri.md, cu referire la adevarul.ro.
Orașe nesigure, dar atractive pentru turiști
Topul, util pentru cei care intenționează să se mute sau să călătorească pe continent, este dominat de orașe din Franța, Anglia și Italia. Pe primul loc se află Marsilia, cu o rată a criminalității în creștere în ultimii ani și cu un procent ridicat în privința temerilor legate de furturi și spargeri. Birmingham și Coventry urmează în clasament, fiind considerate orașe cu risc ridicat, unde turiștilor li se recomandă prudență sporită. Orașul Napoli, unul dintre cele mai populare de pe continent, se află pe locul patru în clasament.
Orașele considerate nesigure au fost evaluate pe baza mai multor criterii care se referă la rata infracționalității și la percepția locuitorilor asupra siguranței. Printre criteriile analizate se numără nivelul general al criminalității și modul în care aceasta a evoluat în ultimii ani. Alte criterii sunt legate de îngrijorările privind spargerile de locuințe, jafurile, furturile de mașini sau din mașini, dar și riscurile de a fi atacat fizic sau insultat.
De asemenea, sunt analizate problemele legate de consumul și traficul de droguri, infracțiunile contra proprietății (precum vandalismul și furturile) și cele violente (cum sunt atacurile sau jafurile armate). Sunt evaluate și corupția și mita, care pot contribui la sentimentul de nesiguranță.
Locuri de evitat în Marsilia
Situat în sud-estul Franței, pe coasta Mediteranei, Marsilia are aproximativ 870.000 de locuitori și o istorie de peste 2.600 de ani, fiind cel mai vechi oraș din Franța. Turiștii descriu Marsilia ca fiind un oraș plin de viață și cu o mare diversitate culturală. Este căutat și pentru peisajele spectaculoase de la Marea Mediterană și pentru bucătăria locală. Printre cele mai populare atracții turistice se numără: Vieux-Port (Portul Vechi), Basilique Notre-Dame de la Garde, arhipelagul Frioul și Château d'If.
Cartierele nordice ale orașului sunt faimoase pentru conflictele între bande și infracționalitatea ridicată.
„Sunt locuri în care turiștii nu ar avea vreun motiv să pună piciorul”, afirmă un localnic pe site-ul de turism Tripadvisor.
„În jurul Portului Vechi, Marsilia este destul de sigură. Zonele de evitat sunt cartierele de nord, dar ca turist nu ai absolut niciun motiv să te apropii de ele - decât dacă ești în căutare de adrenalină sau un scenariu de film polițist franțuzesc”, arată un turist pe Tripadvisor.
Un alt turist avertizează că Marsilia este un oraș complex, cu multe provocări sociale și o diversitate etnică ce poate fi dificil de înțeles pentru vizitatori. Orașul poate fi nesigur, mai ales pentru cei nepregătiți, iar experiența în alte orașe franceze nu garantează siguranța aici.
„Este un oraș prea mare ca să fie abordat într-un mod care să aibă sens astăzi și, totodată, e posibil ca aceste abordări să nu fie compatibile cu eforturile turiștilor - fie ei experimentați sau nu - de a înțelege ce funcționează pentru a avea o vacanță sigură acolo. E bine să călătorești cu cineva de încredere, nu doar ca să-ți țină agenda. Faptul că ai mai vizitat orașe mari din Franța nu e o garanție că nu vei deveni victima unei infracțiuni aici. Multe elemente de sociologie urbană de bază îți pot fie ajuta, fie încurca eforturile de a face față acestei metropole. Nu ne-am risca sănătatea și siguranța mergând acolo nepregătiți. Mergi în altă parte, dacă vrei mai multă siguranță”, este un alt sfat publicat de un turist pe același site.
Un cuplu de turiști experimentați, cazați lângă Vieux-Port în Marsilia, a relatat că, deși s-au simțit în siguranță în oraș, mașina le-a fost spartă în garajul recomandat de hotel, iar bunuri din portbagaj au fost furate. Poliția și reprezentanții hotelului au confirmat că astfel de incidente sunt frecvente.
Gările sunt renumite pentru hoții de buzunare în toată regiunea PACA (Provence-Alpes-Côte d'Azur), afirmă un localnic.
„De obicei, este vorba de o fată tânără, un copil sau o bătrânică, care se oferă fie să te ajute, fie îți cer ajutorul la automatele de bilete, la validarea biletelor sau când urci în tren. Aceste persoane fac parte dintr-o bandă, iar ceilalți membri sunt prin preajmă, pregătiți să acționeze. Astfel de metode sunt folosite și în trenuri, autobuze, tramvaie, precum și în centrul orașului sau în zonele turistice. Trebuie să fii mereu vigilent”, adaugă acesta.
Acesta adaugă și un avertisment despre cum să călătorești discret și să te integrezi printre localnici:
„Maxima «mai puțin înseamnă mai mult» se aplică perfect aici. Ia cu tine doar bani lichizi cât pentru cheltuieli mărunte și un card de debit/credit bine ascuns. E bine să ai și un act de identitate. Ține cardul de transport și telefonul într-un loc ușor accesibil, dar sigur. Așadar, ia doar bani cash cât pentru lucruri simple (50 de euro) și ține cardul bancar bine ascuns - de exemplu, în spatele husei telefonului”, arată localnicul.
Coventry și Birmingham, destinații engleze în topul orașelor periculoase
Orașul Coventry, din centrul Angliei, regiunea West Midlands, are o populație de circa 370.000 de locuitori și o istorie ce datează din epoca romană. Printre atracțiile sale turistice se află Catedrala din Coventry, Herbert Art Gallery & Museum, ruinele vechii abații St. Mary's. Unele zone pot fi considerate nesigure după lăsarea întunericului.