Țara din Europa în care un fenomen îngrijorător pune stăpânire pe copii

Această realitate complexă și destul de profundă începe de obicei cu semnale subtile, deseori observabile la școală, și se dezvoltă în trei faze distincte, fiecare cu provocări crescânde pentru familie și educatori, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Cele trei faze ale izolării hikikomori

Crepaldi explică că prima etapă, denumită pre-hikikomori, se manifestă prin dificultăți la școală, refuz sporadic de a participa la ore, evitarea sportului și a întâlnirilor cu prietenii.

Această fază de izolare socială poate duce la burnout și la absențe frecvente, iar tinerii nu recunosc întotdeauna problema, ceea ce creează confuzie pentru părinți și profesori.

Faza a doua este marcată de abandonul școlar. Părinții și cadrele didactice fac adesea greșeala de a limita accesul la internet sau de a forța tinerii să revină la școală, însă soluția eficientă este un plan didactic personalizat, care să permită adolescentului să găsească o dimensiune proprie într-un mediu perceput ca stresant.

Faza a treia, cea mai gravă, implică închiderea completă în cameră și ruptura relației cu părinții.

În acest stadiu, intervenția devine extrem de dificilă, iar sprijinul pentru părinți prin grupuri de auto-ajutor devine esențial pentru reconstruirea alianței familiale necesare.

În Italia, majoritatea cazurilor cronice sunt înregistrate la băieți, iar tulburarea afectează profund rutina, ritmul somn-veghe și interacțiunile zilnice.

Care sunt cauzele și ce recomandări pentru școală și familie există

Hikikomori este alimentat de presiunile sociale și anxietatea legată de performanță, de impactul smartphone-urilor și al rețelelor de socializare asupra anxietății sociale și de contextul familial protector, adesea excesiv.

Tinerii retrași resimt o pierdere de sens, temeri legate de viitor și o percepție negativă a realității sociale și politice, fenomen accentuat de doomscrolling și fluxul constant de știri alarmiste.

Crepaldi este de părere că rolul esențial este al școlii: profesorii trebuie să fie instruiți și flexibili, să recunoască semnalele timpurii și să prevină izolarea prin sprijin personalizat.

Pentru părinți, recomandarea este de a evita intimidarea prin frică și de a cultiva ascultarea, răbdarea și speranța, prioritizând bunăstarea copilului înaintea așteptărilor sociale sau familiale.

Concluzia este, așadar, clară: hikikomori nu este un capriciu, ci un fenomen complex care necesită intervenții coordonate între familie, școală și specialiști pentru a preveni izolarea permanentă și consecințele psihologice severe asociate acesteia.