main logo
844

Supradoză în masă lângă o universitate prestigioasă. Peste 70 de victime, spitalizate

Un bărbat a fost arestat, după ce a fost acuzat că ar fi vândut un drog tratat cu o substanță opiacee, făcând cel puțin 76 de victime.

Supradoză în masă lângă o universitate prestigioasă: Peste 70 de victime

Primele cazuri au fost raportate la New Haven Green, un parc din apropierea Universității Yale, marți noaptea. Dar în decurs de trei ore și jumătate, încă 18 persoane s-au prăbușit în parc, în urma consumului aceleiași substanțe, transmite Ştiri.md cu referire la Protv.ro.

Până miercuri, la ora 22:00, echipajele de urgență au fost chemate la 76 de cazuri de supradozaj, toate acestea având loc în apropierea parcului universității Yale. Dintre aceștia, 71 au fost transportați la spital, scrie Independent.co.uk.

Nu au fost raportate decese, însă autoritățile au declarat că două persoane se aflau în stare critică.

Autoritățile cred că victimele au luat o substanță cunoscută sub numele de K2, care este comercializată ca un substitut pentru marijuana.

Primarul din Connecticut, Toni Harp, a lăudat intervenția echipajele de urgență pentru activitatea lor. “Sunt extrem de recunoscător pentru munca eficientă a salvatorilor implicați în acest caz”, a spus el.

Incidentul a survenit după un alt caz similar petrecut în același parc, în luna iulie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării