Studiu: Fericirea, între iluzia consumului și sensul autentic al vieții

Deși continuăm să o căutăm în permanență, tot mai des o facem prin mijloace iluzorii – bani, obiecte, alcool, droguri sau statut social. Însă adevărata fericire rămâne departe de aceste miraje și cere o reconfigurare profundă a felului în care ne raportăm la viață, transmite Știri.md cu referire la plytech.ro.

Consumul, ca miraj al fericirii

Unul dintre cele mai răspândite mituri ale societății moderne este că banii pot cumpăra fericirea. Fără îndoială, ei aduc confort și siguranță, însă transformarea lor într-unicul mijloc de atingere a stării de bine generează o capcană psihologică. Achiziția unui obiect nou declanșează o explozie temporară de dopamină, dar efectul dispare rapid, lăsând loc unei noi dorințe.

Acest cerc vicios face ca prezentul să fie sacrificat pentru un viitor proiectat mereu „mai bun”. Însă acel viitor nu vine niciodată în forma dorită, iar omul rămâne prins într-o spirală nesfârșită a așteptărilor. De aici până la nefericire cronică nu mai e decât un pas.

Consumismul nu e doar o iluzie individuală, ci și o strategie socială. Publicitatea transformă dorințele în nevoi, inoculând ideea că valoarea personală se măsoară în haine de brand, gadgeturi de ultimă generație sau mașini luxoase. În realitate, toate acestea întrețin doar un ritual de consum, gol de semnificație și periculos prin impactul asupra mediului și resurselor planetei.

Adevărata problemă este că bunăstarea reală nu crește proporțional cu venitul. Oamenii cu salarii mari tind să ridice constant standardul de viață, dar rareori ating un nivel mai înalt de satisfacție. Bucuria autentică nu vine din prețul lucrurilor, ci din capacitatea de a le aprecia.

Refugiile false: alcoolul, drogurile și dependențele

Când fericirea autentică pare greu de atins, mulți aleg calea refugierii în substanțe – alcool sau droguri – care oferă senzația unei fericiri imediate. Pentru un timp, problemele par să dispară, grijile se estompează, iar realitatea devine mai suportabilă.

Dar aceste „oaze” sunt iluzorii și costisitoare. Consumul repetat modifică chimia creierului, creează dependență și accentuează stările de anxietate și depresie. În loc să rezolve problemele, le amplifică, conducând la deteriorare fizică, mentală și socială.

În mod similar, dependențele de muncă sau de statut social pot părea legitime, dar au efecte distructive. Când succesul profesional devine singurul criteriu al fericirii, fiecare eșec sau stagnare se transformă într-o sursă de frustrare profundă. Viața urbană accelerată, presiunea performanței și lipsa timpului autentic de repaus accentuează acest fenomen.

Într-o astfel de societate, fericirea nu mai este trăită ca o stare firească, ci ca o promisiune mereu amânată, condiționată de „încă un pas” – încă o reușită, încă o achiziție, încă o validare.

Cel mai lung studiu despre fericirea umană, început în 1938 la Harvard, arată că secretul unei vieți bune nu stă în bani sau statut social, ci în calitatea relațiilor pe care le avem. După decenii de interviuri și observații asupra a mii de participanți și urmașii lor, cercetătorii au concluzionat că relațiile apropiate aduc sănătate și longevitate, în timp ce izolarea și singurătatea cresc riscul de boli și chiar deces. Așa cum arată și povestea unuia dintre participanți, Sterling Ainsley, mulți oameni își doresc conexiuni autentice, dar evită să le cultive, ceea ce duce la regret și singurătate.

Autorii studiului spun că menținerea „condiției sociale” este la fel de importantă ca exercițiile fizice pentru sănătatea corpului. Relațiile nu se mențin singure, ci cer atenție, timp și onestitate față de noi înșine și față de ceilalți. De aceea, e util să ne evaluăm constant legăturile personale și să investim în ele, chiar prin gesturi mici. La final de viață, participanții studiului au spus că cele mai mari comori ale lor au fost oamenii dragi, iar știința confirmă: conexiunile autentice sunt cheia unei vieți fericite și sănătoase.

Sensul, ca adevărată sursă a fericirii

Ceea ce diferențiază iluzia fericirii de autenticitate este sensul. Psihiatrul Viktor Frankl, supraviețuitor al lagărelor naziste, a arătat că oamenii care își păstrează un scop clar – fie o persoană iubită, o lucrare neterminată sau o credință – pot supraviețui celor mai cumplite încercări. Sensul este, așadar, mai mult decât un accesoriu al fericirii: este fundamentul ei.

Fericirea autentică nu depinde exclusiv de circumstanțe sau de gene, deși acestea joacă un rol important. Cercetările arată că aproximativ 50% din nivelul de fericire este moștenit genetic, 10% este influențat de condițiile de viață, iar restul de 40% ține de alegerile noastre, de modul în care gândim și ne raportăm la lume.

În plus, percepția fericirii evoluează odată cu vârsta. La tinerețe, e asociată cu speranța și posibilitățile viitorului; la maturitate, cu echilibrul între ce am trăit și ce mai avem de trăit; la bătrânețe, cu reflecția asupra experiențelor acumulate și cu relațiile interumane.

Filosofia stoică, prin vocea lui Marcus Aurelius, sublinia deja că adevărata împlinire stă în recunoștință pentru ceea ce avem, nu în obsesia pentru ceea ce ne lipsește. Fericirea se cultivă în gesturi simple: un moment de liniște, o conversație sinceră, conștientizarea privilegiului de a fi în viață.

Fericirea nu este un produs care poate fi cumpărat, nici o emoție trecătoare care apare întâmplător. Este o alegere conștientă, o orientare către sens, echilibru și recunoștință. Într-o lume dominată de tentațiile consumului și de miraje efemere, a regăsi fericirea autentică în lucrurile mici și în libertatea interioară poate fi cea mai mare victorie.

Căci, în cele din urmă, fericirea nu se găsește în ceea ce acumulăm, ci în modul în care alegem să trăim și să dăm sens vieții noastre.