main logo
443

Statele Unite testează transferul rapid de militari în Europa, pentru contracararea Rusiei

Statele Unite au iniţiat joi, prin transferul a peste 300 de militari în Germania, o serie de teste privind noua strategie de mobilizare rapidă a trupelor în Europa în scopul suplimentării efectivelor pentru descurajarea unei posibile agresiuni a Rusiei.

SUA testează transferul rapid de militari, pentru contracararea Rusiei

Peste 300 de militari americani de la Baza "Fort Bliss" din Texas au sosit joi în Germania. În total, săptămâna aceasta, în Germania şi Polonia vor fi transferaţi 1.500 de militari americani, care vor participa la exerciţii comune cu trupele din aceste ţări, informează agenţia Associated Press, transmite Ştiri.md cu referire la mediafax.ro.

Tancuri Abrams, vehicule blindate Bradley şi alte echipamente militare americane au fost trimise în Olanda, urmând să ajungă în Germania şi Polonia.

În Germania, militarii au fost întâmpinaţi de ambasadorul Richard Grenell, de generalul american John L. Gronski şi de generalul german Carsten Breuer.

"Scopul misiunii se referă la capacitatea de reacţie, la intensificarea capacităţii de reacţie şi la interoperabilitatea cu aliaţi din cadrul NATO precum Germania şi Polonia, doi aliaţi esenţiali în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord", a declarat generalul american John L. Gronski.

În urma anexării regiunii ucrainene Crimeea în 2014, Statele Unite au intensificat activităţile militare în Europa, în coordonare cu aliaţii din cadrul NATO. Strategia include staţionarea de batalioane multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, sub comandamentul Marii Britanii, Canadei, Germanei şi Statelor Unite.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării