21 aprilie
Alegeri în Ucraina: Primele date exit poll sunt anunțate din Rusia
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
21 Apr. 19:40311
Alegeri în Ucraina: Primele date exit poll sunt anunțate din Rusia

Volodimir Zelenski pare se să îndrepte către victorie, după ce la cinci ani după revoluția pro-occidentală, ucrainienii par determinați să prefere un actor de comedie fără experiență politică, în schimbul actualului lider Petro Poroșenko, care pare să fi eșuat în a pune capăt conflictului din est cu separatiștii pro-ruși.

  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
311
Avertismentul psihologilor pentru cei care își fac multe selfie-uri
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
1
21 Apr. 19:17120
Avertismentul psihologilor pentru cei care își fac multe selfie-uri

Tinerii se încumetă să facă selfie-uri în locuri periculoase, punându-şi viaţa în pericol, din cauza insuficientei conştientizări a pericolului dar şi din nevoia de a atrage atenţia cu orice preţ, chiar cu riscul morţii, avertizează psihologul Diana Ioaneş după extinderea accentuată a fenomenului.

  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
1
120
Ex-șef de Interne la Tiraspol: Am fost răpit de poliția din Moldova
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 2
3
21 Apr. 17:03563
Ex-șef de Interne la Tiraspol: Am fost răpit de poliția din Moldova

Portalul DnestrTV de la Bender publică o scrisoare scrisă de mână care este atribuită fostului șef al Internelor de la Tiraspol, Ghenadi Kuzmiciov, în care acesta susține că a fost răpit pe teritoriul Republicii Moldova de poliția moldoveană, după care transmis structurilor de forță transnistrene, unde a fost supus torturii și bătut printre altele și pentru că ar fi refuzat să depună mărturii împotriva fostului lider al regiunii, Evgheni Șevciuk.

  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 2
3
563
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
301

Rusia s-a răzgândit să-și desfăşoare avioane strategice în Crimeea

Oficialii ruşi se contrazic în privinţa desfăşurării în Crimeea a bombardierelor strategice Tupolev Tu-22M3, capabile să transporte rachete nucleare, ca răspuns la instalarea de către Statele Unite a bazei lor antirachetă în România, rezultă din materialele apărute marţi în presa rusă.

Luni, o declaraţie în acest sens a fost făcută de şeful Comisiei pentru apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), Viktor Bondarev, citat din RIA Novosti de Reuters şi alte agenţii internaţionale de presă, dar la scurt timp această afirmaţie a fost infirmată de serviciul de presă al Senatului rus, care a ţinut să sublinieze că ştirea (iniţial postată pe site-ul RIA Novosti) a fost difuzată din eroare, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Marţi însă, desfăşurarea avioanelor strategice Tu-22M3 în Crimeea a fost confirmată de generalul în rezervă Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei de apărare din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) într-o declaraţie făcută pentru Interfax. 

Acesta însă a revenit ulterior asupra afirmaţiei sale şi a dezminţit desfăşurarea bombardierelor şi a sistemelor Iskander-M în Crimeea, dezminţind totodată şi declaraţia făcută în ajun de senatorul Viktor Bondarev.

În acest context, publicaţia Vzgliad, pro-Kremlin, se întreabă marţi dacă într-adevăr au fost amplasate avioanele Tu-22M3 în Crimeea, numită de Moscova şi „portavion ce nu poate fi scufundat”.

Moscova intenţionează să desfăşoare escadrile de bombardiere strategice Tu-22M3 la baza aeriană Gvardeiskoie din Crimeea, declarase Viktor Bondarev, afirmând că instalarea mijloacelor sistemului de apărare antirachetă al SUA în România reprezintă o provocare serioasă pentru Rusia.

„Raza de acţiune a unui Tu-22M3 şi raza rachetelor de croazieră de la bordul său vor permite transportarea focosului nuclear oriunde în Europa, lovind astfel orice obiect al sistemelor de apărare antirachetă şi al sistemelor de apărare aeriană inamice, iar luând în considerare şi modernizarea sa pe parcursul următorilor ani la nivelul M3M şi echiparea cu noi tipuri de arme de distrugere, acesta devine un vector universal pentru lovituri asupra tuturor tipurilor de ţinte la o distanţă de mii de kilometri”, subliniase Bondarev în aceeaşi declaraţie.

La solicitarea Vzgliad, Vladimir Şamanov a spus că informaţia despre desfăşurarea Tu-22M3 nu corespunde realităţii. 

„Nu există niciun fel de avion strategic acolo. Există avioane Su-30SM, avioane multirol. Informaţia despre desfăşurarea Tu-22M3 nu este veridică şi noi am infirmat-o deja”, a adăugat el.

La 14 martie, presa rusă a informat că două avioane Tu-22M3 au survolat apele neutre ale Mării Negre.

Potrivit jurnaliştilor de la Vzgliad, este greu de spus dacă dezminţirea este una reală sau reprezintă doar o încercare de a acoperi dezvăluiri făcute din neatenţie.

Vicepreşedintele Academiei ruse în domeniul rachetelor şi artileriei Konstantin Sivkov, doctor în ştiinţe militare, a declarat că nu ştie ce se întâmplă acolo. 

„Se întâmplă lucruri stranii. 'Dacă Tu-22M3 este într-adevăr desfăşurat în Crimeea, înseamnă că într-adevăr staţionează (în peninsulă), dacă nu, atunci nu. Dar dacă pe cei din parlament i-a luat gura pe dinainte, asta e nenorocirea lor”, a afirmat expertul rus, citat de Vzgliad.

În orice caz, comunitatea experţilor ruşi, susţine publicaţia menţionată, consideră că desfăşurarea avioanelor Tu-22M3 în Crimeea s-ar justifica din punct de vedere militar. Sivkov, de exemplu, crede că numai din peninsulă aceste avioane „pot acţiona cel mai eficient împotriva portavioanelor SUA în estul Mării Mediterane şi în Orientul Mijlociu”.

Dar Sivkov nu are nicio îndoială cu privire la necesitatea unei astfel de desfăşurări, însă nu ca răspuns la apariţia unor elemente ale scutului antirachetă american în România. Pentru a contracara apărarea antirachetă în România, expertul citat consideră mult mai eficiente avioanele strategice Tu-160.

„Având în vedere raza de acţiune a Tu-160, acestea pot acţiona în siguranţă de pe teritoriul Siberiei pentru a efectua lovituri asupra sistemul de apărare antirachetă din Romania”, a afirmat Konstantin Sivkov, citat de Vzgliad.

La rândul său, un pilot militar rus, Vladimir Popov, a amintit că, în timpurile URSS, Tu-22 a staţionat la baza aeriană din Crimeea. 

„Din punct de vedere istoric, o componentă a aviaţiei strategice pe distanţe lungi a staţionat întotdeauna în Crimeea. La ora actuală, (Crimeea) este un avanpost strategic pentru ca noi să fim gata oricând să răspundem tuturor provocărilor venind dinspre Marea Neagră”, a declarat Popov pentru Vzgliad.

De asemenea, amiralul Vladimir Komoedov, care a comandat Flota Rusiei din Marea Neagră în perioada 1998-2002, a confirmat că în perioada sovietică existau avioane strategice în Crimeea şi acestea se aflau în subordinea flotei.