Rusia a acordat cetăţenie la 125.000 de locuitori din estul separatist al Ucrainei
Rusia a acordat cetăţenie în ultimele şapte luni unui număr de 125.000 de locuitori din regiunile controlate de rebeli în estul Ucrainei, a comunicat luni ministrul de interne rus Vladimir Kolokolţev, transmite dpa.

"Mai mult de 160.000 de cereri au fost primite în centre din regiunea Rostov", a declarat Kolokolţev, potrivit unui comunicat difuzat de ministerul său, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.
"Cetăţenia le-a fost deja acordată unui număr de 125.000 de solicitanţi", a precizat ministrul rus.
Anunţul survine în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au programată luni, la Paris, prima lor întrevedere, sub o mediere franco-germană, pentru a relansa negocierile de pace în privinţa estului Ucrainei, unde războiul dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi, început în urmă cu peste cinci ani, a făcut peste 13.000 de morţi.
Putin a semnat în aprilie un decret ce instituie o procedură simplificată ce le permite locuitorilor din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk să primească paşaport rusesc.